Nicolae Dică susține că echipa sa, FCSB, păstrează intacte șansele de a cuceri titlul în România, după o pauză de patru ani, ultima reușită aparținându-i lui Constantin Gâlcă, în 2015.
În pofida eșecului de la Craiova, de duminică seara, 1-2 cu CS Universitatea, în derbyul etapei a 12-a a Ligii 1 Betano, piteșteanul de aceeași vârstă cu Filipe Teixeira, 38 de ani, susține că nu-și reproșează nimic din alegerile pe care le ia în carieră. Dică lasă însă de înțeles că din punct de vedere al constanței echipa sa suferă.
„Este un moment mai dificil, dar nu înseamnă că am pierdut campionatul. În etapele următoare, dacă vom reuși să câștigăm, iar CFR va face un pas greșit, vom trece pe primul loc. Nu-mi reproșez nimic din ceea ce fac. Am avut discuții cu patronul și totul s-a rezolvat. Eram dezamăgit că am pierdut la Craiova, deși începusem foarte bine. Nu a fost primul meci în care s-a întâmplat asta. Cu Botoșani, cu Rapid Viena…. S-a întâmplat la fel!”, a spus antrenorul roș-albaștrilor, într-o emisiune, marți seara, la TelekomSport.
Luna trecută, FCSB conducea cu 2-0, după 20 de minute, echipe lui Costel Enache, FC Botoșani, dar meciul s-a terminat 2-2.
FCSB se află pe locul secund în Liga 1 Betano, cu 21 de puncte după 12 runde, în timp ce lider e trupa lui Toni Conceicao. Campioana en-titre, CFR, a adunat 23 de puncte în 12 confruntări. Treapta a treia a podiumului e ocupată de Astra Giurgiu, cu 20 de puncte din 12 meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER