La Dinamo pare să se fi așternut liniștea după cele două schimbări de antrenor prin care a trecut gruparea din „Ștefan cel Mare”. Florin Bratu a fost demis după înfrângerea de la Iași, scor 1-0 împotriva formației antrenate de Flavius Stoican, iar în locul său a fost adus Claudiu Niculescu.
„Lunetistul” și-a îndeplinit visul de a antrena echipa unde a făcut performanță timp de două săptămâni, conducerea clubul alb-roșu profitând de faptul că Mircea Rednic s-a despărțit de arabii de la Al-Faisaly, instalându-l pe cel poreclit „Puriul” la „cârma” echipei.
Astăzi, 25 octombrie, se fac două luni de la ultima victorie a „câinilor” în Liga 1 Betano, împotriva celor de la Hermannstadt, pe teren propriu, scor 2-1. Florin Bratu era atunci antrenorul echipei. Aceștia au mai câștigat și în Cupa României, împotriva celor de la Dacia Unirea Brăila cu scorul de 3-1, la debutul lui Niculescu pe banca echipei.
Au urmat o serie de șase meciuri fără victorie în campionat: 0-3 cu U Craiova, 1-2 cu Astra, 1-0 cu Poli Iași, 0-0 cu Sepsi, 0-2 cu FC Botoșani și 1-1 împotriva celor de la Dunărea Călărași. Astfel, echipa antrenată de Mircea Rednic a doborât „recordul” din sezonul 2002-2003, când Dinamo nu mai câștigase de două luni fără cinci zile.
În Liga 1 Betano, Dinamo ocupă locul 12, cu 12 puncte, la șapte distanță de ultimul loc ce asigură prezența în play-off, ocupat de Sepsi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER