Cei de la Jeep au decis să prezinte noul Cherokee în Sicilia, și după câteva zile și câteva sute de kilometri la volanul noului SUV american, pot spune ce aduce nou și dacă poate să atragă privirile clienților premium care au în minte BMW X3 sau Volvo XC60.
O nouă generație Cherokee, același ADN
Cherokee a fost revigorat după o pauză de câțiva ani, ajungând acum la a cincia generație, însă, în ciuda aparențelor, ADN-ul Jeep a fost păstrat. În partea din spate stopurile au fost redesenate, haionul a fost ușurat cu câteva kilograme, iar deschiderea acestuia poate fi acum activată printr-o mișcare a piciorului sub bara din spate. O altă modificare notabilă este repoziționarea plăcuței de înmatriuclare de pe bara de protecție, pe haion. În partea din față vedem noi faruri LED care încadrează grila cu șapte fante cu ușoare modificări.
Materialele de la interiorul celor două modele de test (în versiunile de echipareOverland și Limited) erau foarte bune, cu plastice moi peste tot și cu o calitate a asamblării bună, așa că putem spune că noul Cherokee face față pretențiilor de premium. Scaunele erau acoperite cu piele de calitate, iar la nivelul butoanelor de pe volan și la gurile sistemului de climatizare se remarcau finisajele Piano Black și Satin Chrome.
Scaunele din față sunt bune și confortabile, cu spațiu suficient pentru genunchi și cap, iar volanul este reglabil pe înălțime și adâncime, așa că șoferii își vor putea găsii repede poziția perfectă la volan. Doi adulți pot sta foarte confortabil pe bancheta din spate, spațiul pentru picioare și cap de aici fiind foarte bun.
Planșă de bord cu design minimalist și puține butoane fizice
Pe consola centrală se remarcă ecranul tactil al sistemului multimedia cu diagonala de 8,4 inci. Acesta înglobează majoritatea funcțiilor și elimină multe butoane fizice, în timp ce planșa de bord având un design minimalist, fără elemente în plus. Butoane fizice care au fost păstrate sunt mari și ușor de accesat.
Noul Cherokee vine cu a patra generație a sistemului Uconnect, acesta fiind compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto. Funcțiile sistemului multimedia se mișcă bine prin meniuri, e foarte intuitiv și au funcționat destul de bine, ca și navigația, însă au existat și mici întârzieri care ne-ar fi putut face să ratăm unele viraje în cursul testului nostru.
Torpedoul e încăpător, iar celelalte spații de depozitare sunt potrivite ca număr și dimensiuni. În uși este loc pentru sticle chiar și mai mari de jumătate de litru, pe canalul median sunt două locuri pentru băuturi, în cotiera din față poți pune tot felul de mărunțișuri, iar deasupra ecranului de pe consola centrală se găsește un loc pentru depozitat lucruri de mici dimensiuni. Portbagajului a fost mărit cu până la 70 de litri, ajungând la un total de 570 de litri.
75 de sisteme de siguranță și asistență
La capitolul siguranță italienii au dotat noul Jeep cu peste 75 de sisteme de siguranță și asistență pentru șofer. Cherokee trebuie să-și păstreze reputația de mașină sigură și cele cinci stele pe care le-a obținut în trecut la testele Euro NCAP.
Diesel pentru europeni, la lansare
Noul Jeep Cherokee are o gamă de motorizări care include un turbodiesel MultiJet II de 2,2 litri cu 195 CP, cuplat cu transmisia automată cu 9 trepte, care și-a făcut bine treaba aproape în timpul testului. Schimbările de trepte au fost line și relativ rapide, dar are momente când pare derutată, mai ales la kickdown. În modul Sport, cutia de viteze automată schimbă mai târziu treptele, pentru a-l lăsa pe șofer să se bucure de puterea motorului. În timpul testului consumul mixt înregistrat a fost de 8.2 litri la suta de km.
Italienii spun că în 2019 va apărea pe Cherokee și un motor de 2 litri turbo ce va produce 270 CP. În afara Europei (Orientul Mijlociu, Rusia și Africa) va fi disponibil și motorul V6 Pentastar de 3,2 litri cu 272 CP și unitatea Tigarshark MultiAir2 de 2,4 litri cu 177 CP.
Suspensia este destul de moale așa că nu poți să te aștepți la prea multă sportivitate, însă punctează foarte bine la capitolul confort, gropile și denivelările nefiind o problemă. La virajele strânse se simte un pic de ruliu, însă nimic deranjant.
Italienii ne-au asigurat și un mic traseu de off-road uscat, pe care noul Cherokee l-a trecut fără efort. Sistemul de tracțiune integrală fără diferențiale blocabile a demonstrat că știe ce face. Traseul sicilian a furnizat suficiente pante abrupte, zone cu macadam și cratere cât să ne convingă că Cherokee păstrează AND-ul Jeep de care pomeneam mai sus.
Deocamdată nu există o listă de prețuri, dar, cel mai probabil, noul Jeep Cherokee va avea un preț de plecare de 40.000 de euro pentru versiunea Longitude cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune față. Patru niveluri de echipare vor fi disponibile pentru Europa: Sport, Longitude, Limited și Overland. Anul viitor, gama Cherokee va fi completată de alte două modele: Sport și Trailhawk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER