Managerul general al celor de la FC Voluntari și fostul antrenor al lui Dinamo, Ioan Andone, aplaudă numirea lui Mircea Rednic la „cârma” fostei sale echipe și faptul că acestuia i s-a dat mână liberă la echipă.
„Fălcosul” spune că, în cazul în care Dinamo ar fi câștigat meciul de pe teren propriu cu Dunărea Călărași, terminat la egalitate, scor 1-1, „Puriul” nu ar mai fi luat aceste decizii: „Mă așteptam (n.r. – ca Rednic să taie în carne vie), dar îmi pun niște semne de întrebare. Dacă ar fi câștigat cu Călărașiul se mai luau deciziile astea? Nu.
Spun un dacă, puteau să câștige că au avut în minutul 88 1 la 1 cu portarul. Dădeau gol, lucrurile mai stăteau calme puțin. Ca antrenor, dacă nu iei decizii rapide, pot să nu își îndeplinească obiectivul, să știi. Și acolo e nevoie de schimbare, era nevoie din vară de schimbare, adică și în privința lotului. Acum nu știu ce jucători poți să aduci mai buni decât cei pe care îi ai tu, care cât de cât sunt pregătiți. Depinde de strategia ta ca antrenor, ce încredere ai tu în jucătorii noi, ceea ce aduci tu trebuie să joace titular pentru că rezervele, ai destule rezerve.
E bine (n.r. – că i s-a dat mână liberă lui Rednic), pentru a face lucrurile bine și pentru a îndrepta lucrurile. Nu e simplu, eu sunt convins că Mircea, la experiența lui pentru că este un antrenor foarte bun Mircea, a luat în calcul toate”, a spus Andone, conform Telekomsport.
În etapa precedentă, FC Voluntari a obținut prima victorie din acest sezon al Ligii 1 Betano, împotriva celor de la Concordia Chiajna, scor 4-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER