Nu mai suportă durerea! Calvarul trăit de una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, la 29 de ani: „Mă chinui, am jucat 14 turnee și simt că au fost 34!”. Când anunță dacă se retrage

Redactor:
Andrei Pal
Nu mai suportă durerea! Calvarul trăit de una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, la 29 de ani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Agnieszka Radwanska (29 de ani, 74 WTA) se gândește la retragere. Jucătoarea din Polonia a făcut dezvăluiri șocante despre starea sa de sănătate și a spus că abia se poate antrena din cauza durerilor pe care le are la genunchi. Agnieszka a câștigat 20 de turnee de-a lungul carierei și a adunat din tenis 27.683.807 de dolari, dintre care 484.522 în 2018.

„Sunt într-o perioadă de recuperare, dar n-am mai pus mâna pe rachetă de mai bine de o lună. Mă chinui, nu am niciun progres, nu pot să fac nicio promisiune. Nici nu pot să mă gândesc la sezonul următor sau să mă înscriu la vreun turneu.

La sfârșitul lunii noiembrie va trebui să decid dacă voi mai juca sau mă voi retrage. Timpul zboară. La cum arată lucrurile acum, situația nu e deloc grozavă, nu mă pot păcăli. Anul acesta am jucat 14 turnee și simt că au fost 34! Ori joc la un nivel înalt, ori nu mai joc deloc.

O operație nu m-ar ajuta deloc. Pur și simplu, piciorul meu este distrus de la cât am alergat. E greu și să mă mai antrenez. Mă trezesc chiar cu crampe în mijlocul nopții. Nici injecțiile nu mă ajută, în afară de cortizon sau plasmă. E enervant pentru că un om încearcă orice, doctorii sunt aici, dar corpul spune nu. Decizia nu este ușoară, va trebui să analizez cu atenție”, a dezvăluit Radwanska, pentru Polsat Sport, conform ziare.com.

Agnieszka Radwanska a disputat 14 turnee în acest sezon. Ultima partidă a fost pierdută la Seul, în optimi, în fața Irinei Begu (4-6, 3-6). Cea mai bună performanță a anului a venit la Eastbourne, acolo unde a atins semifinalele. Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA pentru Aga a fost locul 2, atins în iulie 2012.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×