de Alexandru STĂ‚NILĂ‚
FCSB s-a impus în fața Astrei, scor 1-0, în jocul de pe teren propriu, iar trupa lui Dică se menține pe locul secund al Ligii I Betano, la două lungimi în spatele liderului CFR Cluj.
Într-o atmosferă intimă, specifică deja celor de la FCSB în meciurile de pe teren propriu, și cu un gazon pârjolit al Arenei Naționale, Astra a început mai bine jocul din Capitală și a încercat să profite de apărarea improvizată a lui Dică, care s-a arătat adesea surprinsă, atât de mingile lungi trimise de oaspeți, cât și de acțiunile individuale din flancul drept ale lui Valentin Gheorghe.
FCSB, norocoasă și lamentabilă pe atacurile poziționale în prima repriză
Confuză în plan ofensiv, FCSB a clacat destul de rapid și în apărare, după numai 20 de minute, când Junior Morais, fundaș central de conjunctură, a comis henț în careu la șutul lui Belu-Iordache. Totuși, Bălgrădean și-a salvat echipa și a respins șutul modest, la semiînălțime, al lui Llullaku, astfel că tabela a rămas nemodificată, iar roș-albaștrii erau condamnați să riposteze. Ripostă care a întârziat să apară, în condițiile în care vicecampioana României a continuat să presteze un joc deosebit de previzibil pe atacurile poziționale, momentele periculoase la poarta lui Lazar apărând cu precădere la fazele fixe. Până la pauză, bucureștenii și-au trecut în cont doar două ocazii ceva mai importante, la lovitura liberă executată de Florin Coman și la execuția cu capul a lui Morais, din centrul careului.
Moruțan, dealer de fantezie
Așa cum ne-au obișnuit, Dică și compania au operat schimbarea deja clasică de la pauză, iar Moruțan l-a înlocuit pe Coman, care a fost foarte șters în atacul lui FCSB. Fostul jucător de la Botoșani a impresionat de la primele atingeri, aducând o doză de fantezie importantă într-un joc acaparat de preluări defectuoase și faulturi dure. Deși părea că se luptă cu morile de vânt, încercând să fie tehnic pe un gazon jalnic, Moruțan a ridicat în picioare puținii spectatori prezenți la joc, prin dribling-urile și execuțiile sale. În cele din urmă, Olimpiu a adus și eficiență pe tabelă, după penalty-ul obținut în minutul 67 și fructificat de Harlem Gnohere, căpitanul de conjunctură al gazdelor.
După deblocarea tabelei, FCSB s-a mulțumit să conserve rezultatul care îi oferea trei puncte nesperate la un moment dat, având în vedere cursul jocului, iar Astra s-a năpustit spre poarta lui Bălgrădean, însă fără a avea efectul scontat. Llullaku, în două rânduri, a fost aproape de a egala, însă cea mai importantă șansa de egalare a avut-o camerunezul Jackques Zoua. Filip i-a așezat mingea pe tavă impardonabil atacantului Astrei, însă acesta din urmă nu a profitat, astfel că partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0.
În urma acestui rezultat, Dică și FCSB respiră, obținând o victorie importantă, ținând cont de infirmeria plină și de adversara întâlnită. Roș-albaștrii rămân pe locul secund, la două puncte de liderul CFR și așteaptă derby-ul cu Dinamo, de săptămâna viitoare, în timp ce Astra se află pe poziția a șasea.
FCSB (4-2-3-1): Bălgrădean – Benzar, Filip, Morais, Roman – Teixeira (83” Zlatinski), Nedelcu – Man (88” Rusescu), Tănase, Coman (46” Moruțan) – Gnohere
Astra Giurgiu (4-1-4-1): Lazar – Belu, Cestor, Erico (64” Bejan), Radunovic – Mrzljak (74” Zoua) – V. Gheorghe, Roșu, Biceanu, Llullaku – Begue (88” L. Buș)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER