Gigi Becali (60 de ani) consideră că ar risca să piardă al patrulea titlu consecutiv în Liga 1 Betano dacă ar renunța la Eddy Gnohere (30 de ani), dar, chiar și așa, tot negociază pentru transferul „Bizonului”, în schimbul căruia speră să obțină nu mai puțin de șapte milioane de euro.
După ce a câștigat duelul cu Alibec, a devenit atacantul de top de care FCSB-ul avea nevoie și a intrat în istoria clubului lui Gigi Becali, Gnohere se gândește la o mutare care să-i asigure liniștea pe plan financiar și să aducă bani în visteria echipei, dar Gigi Becali continuă să țină la preț. Deși „Bizonul” are deja 30 de ani, latifundiarul din Pipera se folosește de cifrele foarte bune ale acestuia în negocierile pe care le duce cu echipele din Zona Golfului, iar evoluțiile excelente ale vârfului îi permit să ridice ștacheta până la șapte milioane de euro. De ce? Becali consideră că odată Gnohere vândut, șansele la titlu și, implicit, la grupele Ligii anul viitor s-ar micșora considerabil: „Eu negociez și acum, dar îl dau pentru șapte milioane de euro! Că, domnule, e mult! ‘Păi da, e mult, dar risc să pierd campionatul’. Așa le-am zis!”, a spus Becali, vineri, la Pro X.
Devenit deja cel mai bun marcator al FCSB-ului în cupele europene, Gnohere a câștigat titlul de golgheter al Ligii 1 Betano anul trecut, la egalitate cu Țucudean, iar în acest an conduce clasamentul celor mai buni marcatori, cu zece goluri, atâtea câte are și Alex Mitriță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER