Romario Benzar (26 de ani) a trimis săgeți către rivalii de la Dinamo la conferința de presă premergătoare derby-ului, programat duminică, 11 noiembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională. Fundașul dreapta, convocat de Cosmin Contra la națională, a spus că, atunci când joacă împotriva FCSB, dinamoviștii au mereu „ochii roșii”.
Benzar cel mare consideră că, având în vedere locul pe care-l ocupă în clasamentul Ligii 1 Betano, Dinamo e mai slabă decât FCSB în acest moment.Totuși, fostul căpitan de la Viitorul e conștient că atunci când joacă împotriva FCSB, „câinii” dau totul!
„Dacă e pe locul pe care e, consider că e mai slabă. Dar acum joacă împotriva noastră, mereu când o fac au ochii roșii. Acum sper să fie mai relaxați!”, a spus Romario Beznar, sâmbătă dimineața, la conferința de presă premergătoare derby-ului cu Dinamo.
Romario Benzar a jucat 15 meciuri în toate competițiile acestui sezon la FCSB, timp în care a livrat trei pase decisive. Dinamo – FCSB se joacă duminică, 11 noiembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională. Înaintea derby-ului, FCSB ocupă locul doi în clasament, cu 27 de puncte, la două lungimi în spatele campioanei CFR. De partea cealaltă, Dinamo e pe locul 9 în clasament, cu 16 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER