Decizia lui Nicolae Dică de a începe cu Olimpiu Moruțan în banda dreaptă, încă din primul minut, a fost criticată de fostul jucător al Stelei, Nana Falemi, care i-a reproșat antrenorului că i-a anulat toate calitățile jucătorului venit de la FC Botoșani, în această vară.
Dinamo și FCSB au remizat pe Arena Națională, scor 1-1, într-un meci în care doar penalty-urile au contat, iar vicecampioana a jucat cu un om în minus aproape o repriză. Nana Falemi a analizat marele Derby, iar o decizie l-a nemulțumit pe fostul fundaș.
Nicolae Dică a început cu Olimpiu Moruțan în banda dreaptă și cu Dennis Man în centru, cei doi făcând schimb undeva la jumătatea reprizei secunde. Decizia lui Dică nu a fost înțeleasă de Nana Falemi, care a observat că Moruțan a fost sub nivelul meciului: „Calitățile lui Moruțan sunt ușurința de a se desprinde de adversar, ingeniozitatea, șutul, combinațiile rapide pe spații mici, execuțiile surprinzătoare. Dacă l-ai pus să facă banda, l-ai omorât. Steaua încă nu joacă pe calitățile jucătorilor săi”, a declarat Nana Falemi pentru ProSport.
Oliumpiu Moruțan a fost primul jucător schimbat de Dică. Înlocuirea a avut loc la pauză, când Florinel Coman i-a luat locul fotbalistului cu numărul 11 al FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER