Florin Andone (25 de ani) nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei sale. Chiar dacă părea că a dat lovitura când a semnat cu Brighton, entuziasmul atacantului român a fost stopat de problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă. Recent, într-o conferință de presă, managerul Chris Hughton a oferit câteva informații despre șansele lui Andone de a evolua în etapele următoare.
Din câte se pare, Florin va mai primi șanse să demonstreze, dar istoricul său, din singurele două partide, nu este unul foarte încurajator. A intrat pe final cu Everton și Cardiff, iar Brighton a pierdut de fiecare dată. „Problema cu Florin este că a avut două momente (n.r. accidentări musculare) în care progresul său a fost blocat. În ceea ce privește ce tip de jucător este și ceea ce poate face pe teren, asta știm deja despre el„, a declarat Chris Hughton.
Un alt motiv de îngrijorare al lui Andone este reprezentat de forma bună în care se află Glenn Murray. Atacantul este unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai echipei, reușind 6 goluri în 12 partide. „Glenn a înscris goluri pentru noi. Cu siguranță ar fi fost mai bine pentru Florin să-l trimitem pe teren într-un meci din care echipa să fi obținut ceva. Dar va avea cu siguranță un sentiment plăcut pentru faptul că a reușit să joace în Premier League„, a încehiat managerul lui Brighton.
Andone a ajuns în Premier League în vară, pentru 6 milioane de euro, de la La Coruna.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER