Ambros Martin a tras concluziile după Trofeul Carpați: „Cu această echipă nu avem limite, ne vom duce în Franța și vom încerca să scoatem maximum”

Redactor:
Marius Hutu
Ambros Martin a tras concluziile după Trofeul Carpați: „Cu această echipă nu avem limite, ne vom duce în Franța și vom încerca să scoatem maximum
  • Publicat:
  • Actualizat:

România A a câștigat Trofeul Carpați din acest an, după o victorie cu 33-24 în fața naționalei B. Crsitina Neagu a fost desemnată MVP-ul competiției, iar Crina Pintea, cea mai bună apărătoare. Selecționerul Ambros Martin a tras unele concluzii și privește deja către Campionatul European, care va debuta în 29 noimebrie

„A fost un turneu foarte bun, au fost prezente echipe redutabile. Au fost două zile foarte bune de pregătire pentru prima reprezentativă. Au fost importante, pentru că după după o săptămână fantastică de pregătire cu naționala B am pus în practică ce am lucrat. Acum, trebuie să analizăm ambele jocuri și să punem la punct ultimele lucruri pentru Campionatul European”, a declarat Ambros Martin. Selecționerul a susținut că nu a avut timp suficient pentru a pregăti un turneu final, dar a evidențiat, totodată, că aceste condiții sunt pentru toate naționalele caliicate: „Este greu să pregătești un turneu final în câteva antrenamente, dar asta este valabilă pentru toate națiunile, nu doar pentru noi. Mai importantă este însă mentalitatea jucătoarelor, a echipei. De la bun început, nu numai în această săptămână, ci și la precedentul stagiu de pregătire, am avut parte de o atmosferă fantastică în lot, am simțit spiritul de echipă. Toată lumea știe cât de important este un Campion European și își dorește să facă o treabă bună în Franța”.

Când a venit voba despre posibilitatea echipei României de a pătrunde spre fazele finale ale turneului final, Ambros Martin a precizat: „Nu avem limite, ne vom duce în Franța și vom încerca să scoatem maximum. Nu ne putem gândi de acum la semifinale, trebuie să ne focusăm pe primele meciuri din grupă, dar cu această echipă nu avem limite la Euro. Sunt alte echipe care își doresc să ajungă departe. Pentru noi contează acum doar primul meci și două puncte. Apoi, să câștigăm și următorul meci dacă este posibil. Dacă nu, vom încerca să ne recuperăm și să fim pregătiți pentru următoarea partidă”.

România va pleca joi la Brest, iar două zile mai târziu va debuta la Euro cu Cehia, într-un meci din Grupa D.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×