Atacantul de 21 de ani, Ousmane Dembele, a fost pus pe lista de transferuri de jurnaliștii internaționali, dar tot ei au venit cu o ultimă infomație. Reprezentanții francezului s-au întâlnit cu cei din conducerea blaugrana, dar subiectul transfer nu a fost atins.
Potrivit Daily Mail, care îi citează pe cei de la ESPN, nu s-a pus problema ca Dembele să își dorească să plece de la Barcelona și nici clubului catalan nu dorește să îl piardă pe atacant.
Dembele, sancționat de Barcelona
Dembele a fost sancționat de club și de antrenorul Ernesto Valverde pentru că nu s-a prezentat la antrenament. Englezii scriu că atacantul s-ar fi jucat cu prietenii lui pe playstation toată noaptea și astfel a ratat trezirea și pregătirea cu echipa.
Ivan Rakitic l-a apărat pe Dembele
„Nu e ușor să vii la cea mai mare echipă din lume. Presiunea de fiecare zi care există la o asemenea echipă nu va dispărea. Trebuie să-i lăsați timp. Are niște calități incredibile și sunt sigur că trebuie să închizi ochii când e vorba de un asemenea jucător. Merită să faci asta pentru asemenea jucători, pentru că au în față o carieră uriașă„, a declarat Ivan Rakitic pentru site-ul goal.com.
Dembele însă a fost salvatorul Barcelonei în ultima etapă din La Liga. Introdus pe teren în minutul 80, în meciul cu Atletico Madrid, francezul a marcat golul care le-a adus catalanilor un punct. Atletico – Barcelona s-a încheiat 1-1. Catalanii au pierdut însă poziția de lideri în Primera Division. Sevilla a câștigat în ultima etapă, 1-0, cu Valladolid, și este pe primul loc cu 26 de puncte. Barcelona este pe doi cu 25 de puncte, iar Atletico pe trei cu 24 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER