Ilie Năstase (72 de ani) a transmis un mesaj dur, sâmbătă dimineață, cu ocazia Zilei Naționale a României, unul în care a luat la țintă actuala clasă politică și a anunțat de ce nu va participa la ceremoniile organizate în București.
„Cei îi doresc României? În orice caz, nu ce îi doresc politicienii de azi. Eu doresc României ce i-au dorit politicienii de acum 100 de ani, pentru că dacă nu erau ei, nu eram nici acum uniți. E țara mea de dor, chiar dacă am plecat 25 de ani, cu turnee 30, dar România nu a plecat niciodată din mine. Doresc să fim mai buni unii cu alții și să avem politicieni ca atunci”, a declarat Ilie Năstase, citat de fanatik.ro.
Anul trecut, primului lider mondial din istoria tenisului profesionist i-a fost îngrădit accesul la Parada Militară de 1 decembrie, iar „Nasty” nu a uitat momentul. De aceea, în 2018 Ziua Națională îl va prinde la Focșani: „Îmi pare rău că anul trecut nu am fost la paradă și anul acesta mă duc la Focșani, unde sunt oameni cumsecade. M-a invitat domnul Oprișan și am zis că mă duc cu mare plăcere. Anul trecut m-au jignit foarte tare, eram cu copilul de 12 ani, care începuse să plângă. Aia a fost cea mai mare jignire pentru mine și de asta mă duc la Focșani”, a mai spus fostul mare sportiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER