Aneta Udriștioiu, după debutul României la Euro. „Sinceră să fiu, în momentele grele mi-am adus aminte de meciul cu Cehia de la Mondiale, dar eu nu am încetat să lupt pentru această victorie”

Redactor:
Marius Hutu
Aneta Udriștioiu, după debutul României la Euro. „Sinceră să fiu, în momentele grele mi-am adus aminte de meciul cu Cehia de la Mondiale, dar eu nu am încetat să lupt pentru această victorie
  • Publicat:
  • Actualizat:

În prima partidă de la Europene, Ambros Martin le-a oferit timpi de joc aproximativ egali celor patru extreme, Valentina Ardean-Elisei și Cristina Florică (pe stânga), Laura Chiper și Aneta Udriștioiu (pe dreapta). Dintre acestea, jucătoarea de la CSM București a încheiat jocul cu cele mai bune cifre: trei aruncări, trei goluri.

„Am crezut de la început că putem să câștigăm acest meci. Cred că în a doua repriză nu ne-am concentrat așa cum trebuie și am avut unele momente de cădere, dar mă bucur că nu am lăsat garda jos și am câștigat acest meci, care pentru noi era foarte important”, a declarat Udriștioiu.

După ce echipa Cehiei a început să reducă mult din diferența de nouă goluri, înregistrată în minutul 37, scor 22-13, Aneta Udriștioiu a fugit cu gândul și la partida de la Campionatul Mondial de anul trecut, când adversara revenit de la șapte goluri și a câștigat cu 28-27. „Sincer să fiu, în momentele grele mi-am adus aminte de meciul cu Cehia de la Mondiale, dar eu nu am încetat să lupt pentru această victorie”, a mărturisit extrema dreaptă.

Udriștioiu a susșinut că victoria Germaniei în fața Norvegiei nu a luat-o prin surprindere atât de tare, întrucât „toate echipele din grupa noastră sunt la același nivel”. „Vom avea meciuri grele cu Germania și Norvegia”, a mai spus handbalista tricoloră.

Ce a mai declarat Aneta Udriștioiu:

„Îmi doresc din suflet să mergem, de ce nu, de pe primul loc mai departe, dar până acolo mai avem două meciuri grele. Sper ca noi să facem față celor două jocuri și să câștigăm. Îmi doresc să evoluăm mai bine cu Germania,decât am făcut-o cu această ocazie.”

„Am început cu dreptul, iar victoriile își aduc încredere. Sper ca încrederea noastră să crească de la meci la meci și să înaintăm cât mai mult în această competiție.”

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×