Scene reprobabile au avut loc în ultimele zile la Paris, în Franța. Străzile capitalei au fost pline de violență, ciocnirile având loc chiar pe Champs Elysee. între forțele de ordine și peste 5.000 de protestatari, pe marginea celui de-al treilea protest național al „vestelor galbene”, francezi modești care se revoltă împotriva politicii fiscale și sociale a guvernului, în special față de creșterea prețurilor la carburanți.
Incidentele n-au trecut fără să nască reacții din toate domeniile, așa cum au venit și din lumea tenisului. Stefanos Tsitsipas și Alize Cornet au reacționat pe Twitter.
„Revoluția franceză e mai aproape decât credeți. Am văzut cu ochii mei în această dupăamiază. Am văzut frustrare și nervi în ochii oamenilor”, a postat Tsitsipas, în timp ce Alize Cornet i-a răspuns. Alize Cornet a reacționat pe rețelele de socializare, la postarea lui Tsitsipas, după ce a văzut ce se petrece. „Foarte adevărat…. Înfricoșător!”, a fost postarea jucătoarei de pe locul 47 în ierarhia WTA.
— Alize Cornet (@alizecornet) 1 decembrie 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER