Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, crede că România se poate califica la EURO 2020, el oferind ca exemplu performanța naționalei din 1984, când tricolorii, cotați fără șanse într-o grupă cu Italia, au ajuns la turneul final.
„De ce să nu aibă România șanse la Euro? Ce, noi când ne-am calificat în 84 aveam vreo șansă, cu campioana mondială în grupă, cu Italia? Ne dădea cineva vreo șansă? Și am terminat pe primul loc. Și era și Suedia în grupă pentru că țin minte golul lui Cămătaru. Ar fi o surpriză să câștigăm grupa, ținând cont de Spania, primul loc e deja luat, dar pot apărea surprize pentru că la Campionatul Mondial nu prea i-am văzut, în fotbal se pot întâmpla multe, important este să credem, să îi susținem”, a spus Rednic într-o conferință de presă.
„Eu cred că avem șanse, nu e o grupă nici foarte grea, e undeva acolo la jumătate, ne vom bate cu Norvegia și Suedia pentru locul doi, pentru că Spania este automat locul întâi, nu putem spune că avem pretenții la locul întâi. Nu ar fi o surpriză să ne calificăm, Suedia și Norvegia practică un fotbal destul de dur și noi avem jucători mult mai tehnici. La ce situație este acum la Dinamo, cred că este mai greu să meargă un jucător la echipa națională”, a spus și căpitanul roș-albilor, Dan Nistor.
României va juca în grupa F, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta, în preliminariile EURO 2020.
Programul României în preliminariile Euro 2020:
Meciurile României la EURO 1984
România – Spania 1-1 Boloni 35 / Carasco 22 (pen) România: Lung – Rednic, Ștefănescu, Iorgulescu, Ungureanu – Dragnea (Țicleanu 57), Boloni, Klein – Gabor (Hagi 76), Cămătaru, Coraș România – RFG 1-2 Coraș 46 / Voller 25, 66 România: Lung – Rednic, Ștefănescu, Andone, Ungureanu – Dragnea (Țicleanu 62), Boloni, Hagi (Zare 46), Klein – Cămătaru, Coraș România – Portugalia 0-1 Nene 81 România: Moraru – Negrilă, Ștefănescu, Iorgulescu, Ungureanu – Rednic, Irimescu (Gabor 59), Boloni, Klein – Cămătaru (Augustin 34), Coraș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER