După cum a anunțat Mircea Rednic, Dinamo a luat o decizie în privința lui Gregory Tade (32 de ani). Atacantul francez suferă de o leziune de menisc și va fi trimis în Turcia, la clinica Acibadem.
Președintele celor de la Dinamo, Alexandru David, a vorbit pentru ProSport despre situația fostului golgheter al României. În funcție de verdictul medicilor din Turcia, clubul alb-roșu va lua o decizie în privința viitorului său în Ștefan cel Mare: „Gregory Tade pleacă în Turcia la Acibadem pentru a vedea cât de gravă este accidentarea de care este deocamdată suspect. După ce vom avea un verdict al doctorilor de acolo, știm ce este de făcut.
Dacă va fi cazul de operație, jucătorul va fi operat și vom vedea ce presupune perioada de recuperare, urmând ca într-un final, în funcție de verdictul medicilor, să luăm și o decizie în ceea ce privește o posibilă reziliere amiabilă a contractului. Dacă lucrurile nu sunt foarte grave, vom continua”, a spus David pentru ProSport.
La clinica Acibadem s-a operat și actualul vârf al alb-roșilor, Robert Moldoveanu. Acesta suferise de o ruptură a ligamentului încrucișat al genunchiului stâng, accidentare care l-a ținut departe de gazon pentru șase luni.
„E un jucător pe care nu am plătit nimic și nici nu o să dăm niciun ban. El a avut o accidentare la meciul cu Chiajna, i s-a făcut un RMN. Regret că nu am făcut înainte. Și s-a constatat că are o leziune de menisc. Normal, trebuie să se opereze.
Poți să te antrenezi, poți să joci cu asta, dar riști să se inflameze. Poți să joci trei meciuri și să stai o lună. Eu nu vreau așa. O să discutăm cu el. El e un tip corect”, a spus Mircea Rednic în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj.
În acest moment, Mircea Rednic îi are la dispoziție în compartimentul ofensiv pe Daniel Popa, Robert Moldoveanu și Mattia Montini, ultimul adus liber de contract în urmă cu trei săptămâni. Italianul a marcat ultimul gol al alb-roșilor în campionat, în meciul cu Viitorul, încheiat cu înfrângerea lui Dinamo, scor 4-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER