Fie că vă plac ori nu filmele SF, cu siguranță știți cine este Groot. Pe Baby Groot, un alt personaj din franciza „Gardienii Galaxiei”, îl vedeți din ce în ce mai des. Americanii, cu predilecție, au introdus în „dicționarul urban” unica replică a personajului lui Vin Diesel – „I am Groot”. În handbal însă, povestea se schimbă. „I am Groot” afirmă apăsat Cornelia Groot, cea care, de când se știe, își spune Nycke Groot. Pe scurt, e căpitanul naționalei feminine a Olandei și unul dintre starurile lui Gyor.
Coordonatoarea de joc în vârstă de 30 de ani a fost odihnită toate cele 60 de minute ale ultimei partide din Grupa C a Olandei, cu Croația, pentru a fi proaspătă în duelul cu Neagu & Co, în condițiile în care meciul nu mai avea nicio miză pentru elevele lui Helle Thomsen. Atuurile sale: inteligența în joc, clar-viziunea în găsirea paselor decisive și forța de a arunca la poartă.
ProSport vă prezintă 11 lucruri de știut despre Nycke Groot, pentru a afla ce înseamnă „I am Groot” în handbalul feminin mondial.
1. S-a născut pe data de 4 mai 1988, la Alkmaar, în orașul în care evoluează acum nepotul lui Iosif Rotariu, Dorin.
2. Spre deosebire de majoritatea handbalistelor din naționala Olandei, Nycke nu a mers niciodată la pregătire la HandbalAcademie. Traiectoria sa a fost diferită. A petrecut 9 sezoane în Danemarca, jucând pentru Tvis Holstebro (2006-2011) și Midtjylland (2011-2015), înainte de a pleca la Gyor. „Știam că am nevoie de o nouă provocare pentru a reuși să fac pasul următor în carieră și pentru a deveni o jucătoare mai completă„, declara Groot despre decizia de a merge în Danemarca, la 18 ani. Ea este recunoacătoare pentru faptul că sora ei locuia în același oraș și a sprijinit-o mult.
3. În 2015, Groot a fost alegerea lui Ambros Martin pentru acoperirea postului de coordonator de joc la Gyor. „Acomodarea a fost grea, cu suișuri și coborâșuri”, declara Groot la mai puțin de un an de la semnarea contractului. Nycke Groot și Ambros Martin au colaborat trei sezoane la campioana Ungariei.
4. Se mândrește cu șase titluri de campioană națională în palmares – 3 în Ungaria, 2 în Danemarca și 1 în Olanda.
5. Crezul ei este că „în handbal, nimic nu este imposibil dacă toate piesele din puzzle sunt puse la locul lor. Poți bate orice echipă”.
6. A fost MVP-ul Euro 2016, chiar dacă echipa sa a luat doar argintul. Groot a primit în picioare o ultimă pasă care ar fi putut schimba soarta titlului, însă afirmă că finala s-a pierdut mult mai devreme, când Norvegia se desprinsese pe tabelă.
7. Ar putea preda la orice grădiniță, deoarece are o diplomă de educatoare, însă a anunțat că nu va profesa până când nu va încheia conturile cu handbalul.
8. Presa din țara sa a comparat-o pe Groot, după Jocurile Olimpice de la Rio, cu marii fotbaliști ai lumii. „Este șeful echipei, numărul 10, omul de creație, o combinație între Andres Iniesta și Paul Pogba, pentru că este rapidă, puternică, creativă, determinată, calmă și are un control al mingii aproape de domeniul magiei„.
9. Deloc extrovertită, Groot se remarcă drept o fire modestă, care nu își pierde capul în situații de presiune.
10. A început preliminariile Euro 2018 fără a fi în cea mai bună formă. În intersezon, a suferit din cauza unei amigdalite, pentru care a avut nevoie de trei cure de antibiotice și o operație.
11. Nycke Groot spune că admiră stilul de joc al lui Nikola KarabatiÇ.
Obiectivul căpitanului Olandei este acela de a merge cu echipa la Tokyo 2020. Pentru moment însă, urmează duelul de duminică, împotriva României, cu Neagu & Co.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER