Ianis Hagi traversează o formă excelentă, atât la echipa de club, Viitorul fiind printre fruntașele Ligii 1, cât și la națională, unde s-a calificat cu selecționata U21 la EURO 2019. El a intrat în atenția mai multor cluburi, iar presa belgiană anunță că Standard Liege ar avea cele mai mari șanse să-i obțină semnătura, dar aceeași sursă, Voetbal Nieuws, susține și faptul că Inter Milano s-a înscris și ea acum pe lista celor care-l doresc pe atacantul de 20 de ani.
Și Sevilla e interesată de Ianis, cert fiind că în cazul unui transfer italienii de la Fiorentina, club căruia Gică Hagi i-a achitat două milioane de euro pentru a-l răscumpăra pe tânărul jucător, vor încasa 30 la sută din sumă.
„Mă bucur pentru foștii mei colegi că au ajuns acolo. Sunt decisivi pentru echipa lor și mă bucur că le merge bine. Este o plăcere să joc alături de ei la națională și împotriva lor. Poate pe viitor vom juca împreună și la echipa de club, cine știe.
Sunt conectat pe ceea ce am de făcut aici, din iarnă încolo să fim liniștiti în ceea ce privește calificarea în playoff. Nu mă gândesc la altceva. Sunt fericit că am ajuns un fotbalist important în Liga 1, mă bucur că am putut confirma de la întoarcerea în România, dar datorez totul clubului. Toată echipa joacă bine, avem jucători de calitate și suntem un grup puternic și unit”, a spus Ianis Hagi înaintea meciul cu FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER