CS Rapid a câștigat primul trofeu din istorie la polo feminin, după ce a încheiat neînvinsă cele două turnee finale ale Cupei României. Duminică, în meciul decisiv, Rapid a încheiat la egalitate cu Steaua, scor 6-6. În turul de la Oradea, feroviarele se impuseseră cu victorii pe linie, inclusiv cu 10-6 în fața Stelei, echipă ce dominase categoric pe plan intern în ultimii ani.
Bazinul Floreasca din Capitală a fost duminică o mare „alb-vișinie”. Aproximativ 200 de suporteri ai Rapidului au luat cu asalt vechiul bazin pentru a fi alături de noua „mândrie a clubului”, echipa feminină de polo. După cinci victorii consecutive în Cupa României (trei la Oradea în tur și două la București, în retur), echipa antrenată de Eduard Rusu se pregătea să deschidă șampania pentru primul trofeu al clubului la această disciplină (la feminin). Meciul nu a fost însă ușor. În pofida susținerii din tribune, Rapid a fost condusă de Steaua cu 5-2, dar a revenit în final și a încheiat la egalitate, 6-6.
„Este o zi mare pentru noi. O bucurie a victoriei. După aproximativ zece ani de secetă, anul acesta am luat două trofee. Titlul național la baschet 3×3 la masculin și Cupa României la polo feminin. Pentru familia Rapidului este o zi de sărbătoare”, a declarat președinta clubului feroviar, fosta mare campioană Vali Cariureac.
Rapid a investit considerabil în echipa feminină de polo, aducând câteva jucătoare valoroase din străinătate, în special din Rusia. „Când vom intra în noul bazin lucrurile vor sta altfel. Vom ridica și echipa masculină de polo”, a mai declarat Vali Caciureac.
Clasament final Cupa României: 1. Rapid 16p, 2. Steaua 13p, 3. Dinamo 6p, 4. CS Crișul Torpi 0p.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER