Înfrângerea care pune capăt speranțelor lui Adrian Mititelu! Decizia luată azi de Tribunalul București

Înfrângerea care pune capăt speranțelor lui Adrian Mititelu! Decizia luată azi de Tribunalul București
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul București a oferit, miercuri, decizia în procesul în care Adrian Mititelu solicita să fie despăgubit ca urmare a dezafilierii Craiovei, din 2011. Instanța de judecată a respins cererea lui Mititelu, care poate face recurs în 30 de zile. Pârâți în acest dosar sunt Lia Olguța Vasilescu, Mircea Sandu sau Victor Pițurcă, iar Mititelu spera să obțină, în civil, despăgubiri de 240 de milioane de euro, sumă care ar fi falimentat efectiv întreg fotbalul românesc.

Motivarea Tribunalului București: „Admite excepția necompetenței funcționale a completului de judecată în ceea ce privește capetele de cerere nr. 7 și 8 din acțiunea principală modificată. Disjunge capetele de cerere nr. 7 și 8 din acțiunea principală modificată și dispune formarea unui nou dosar, având ca părți pe reclamantele FC U Craiova SA prin administrator judiciar PREST INSOLV IPURL și Valorificare Creanțe S.R.L. prin administrator judiciar PREST INSOLV IPURL și pe pârâții Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, Sandu Mircea, Hulubei Emilian, Dinu Ramona Elena, Pițurcă Victor, Pălărie Marian, Beze Laviniu Dumitru, Argăseală Valeriu, Poppa Eduard, Goga Ioan Octavian, Sfaițer Cornel Costică, Bobar Cristian Liviu, Avram Vasile, Popa Claudiu Aurelian, Vrabie Marcel, Drăghici Florentina, Stângaciu Adrian, Burcă Marius, Cighir Cătălin, Alexandru Ioan Octavian, Stan Marius, Sabău Dorin Silviu, Gherman Marcelina Marjoly Ilinca, Matei Ionuț, Ion Adrian, Andrici Adrian, Stana Ștefan, Stoian Elena, Mândruță Daniela Lavinia, Municipiul Craiova, Vornicu Cristian, Rusen Marin, Burleanu Marin Răzvan, Vasilescu Lia Olguța, Krenek Alexandru, Badea Pavel, Cioban Alin, Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, Iorgulescu George Gino, Clubul Sportiv U Craiova SA, Rotaru Mihai, Clubul Sportiv Universitatea din Craiova, Dragomir Dumitru, Costaș Paul și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, având ca obiect anulare mărci și depozite.

Dispune înaintarea dosarului nou format către Registratura Secției a IV-a Civile a Tribunalului București, în vederea repartizării aleatorii către un complet de judecată specializat în materie de proprietate intelectuală. Constată că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru capetele de cerere nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 9 ale acțiunii principale modificate și, în consecință, respinge ca neîntemeiată excepția netimbrării acestor capetele de cerere. Admite excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești în ceea ce privește capetele de cerere nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 9 ale acțiunii principale modificate.

Respinge ca inadmisibile capetele de cerere nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 9 ale acțiunii principale modificate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul București. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 12.12.2018.”

În penal, Mititelu a pierdut procesul la recurs. În iunie 2016, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost condamnați de Tribunalul București la 3 ani și șase luni de închisoare cu suspendare și obligați să plătească fiecare o amendă penală de 80.000 de lei. În același timp, instanța i-a acordat despăgubiri de 1 miliard de lei noi lui Adrian Mititelu, adică aproximativ 240 de milioane de euro. Pe 15 iunie 2017, Sandu și Dragomir au fost achitați, iar Mititelu a pierdut și despăgubirile de 240 de milioane de euro. Acum, Mititelu n-a avut succes nici în civil.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×