Darren Cahill a avut șansa să-l antreneze pe elvețianul Roger Federer, dar fostul antrenor al Simonei Halep (numărul 1 WTA) a refuzat să colaboreze cu tenismenul care ocupă locul trei în clasamentul ATP.
Anunțul a fost făcut de impresarul lui Federer, Tony Godsick, la nouă ani după eveniment. Australianul l-a pregătit pe Federer timp de nouă zile, în Dubai, dar colaborarea nu a continuat: „Darren e un om minunat, cu o personalitate fantastică și ar fi fost ca un cadou pentru Roger. Dar n-a vrut să călătoarească mult, avea copii mici și a vrut să stea alături de ei”, a spus Tony Godsick, citat de Tennis World.
Darren Cahill a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că va înceta colaborarea cu Simona Halep la începutul anului 2019, iar românca i-a mulțumit cu un mesaj public: „Mulțumesc foarte mult pentru toată munca pe care ai depus-o și sustinerea pe tot parcursul acestor patru ani. A fost o onoare să te am ca antrenor. Îți doresc ție și famiiei tale tot ce-i mai bun și sunt sigură că ne vom revedea curând.
Recent, Cahill a semnat un nou angajament, devenind astfel oficial al unui club de fotbal din Australia, Port Adelaide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER