ProSport a aflat, luni, că Dragomir este monitorizat de Benfica, echipă ce a obținut locul trei într-o grupă de Liga Campionilor cu Bayern, Ajax și AEK Atena, astfel că va evolua în cadrul șaisprezecimilor Europa League. După aproape o săptămână de la apariția informației, clubul Perugia, de care aparține Dragomir, le-a dat răspunsul portughezilor.
Publicația din Italia, Corriere Dell Umbria, susține că oficialii clubului Perugia au primit cu bucurie interesul din partea portughezilor, dar Vlad Dragomir nu va părăsi, pentru moment, echipa.
Conducerea a transmis că internaționalul U21 nu este transferabil în iarnă, dar că în vară sunt dispuși să negocieze cu Benfica, oficialii fiind conștienți că nu pot rezista în fața unei echipe care evoluează an de an în competițiile europene.
Benfica este cea mai titrată echipă din Portugalia pe plan intern, cu 36 de titluri, locul doi fiind ocupat de FC Porto, cu 28. Sporting Lisabona completează podiumul, cu 18 trofee de campioană. Echipa care-l monitorizează pe Dragomir are în palmares și două Cupe ale Campionilor, cucerite în 1961, respectiv 1962.
Dragomir, interesant pentru echipele din Serie A
Sursa citată mai notează că alte patru echipe din prima ligă italină sunt interesate de mijlocașul român: „Atalanta, Bologna, Cagliari și Udinese sunt cu ochii pe mijlocașul român al Perugiei” .
Vlad Dragomir a făcut o impresie bună în Serie B, la Perugia, unde a devenit om de bază. A marcat o dată și a oferit o pasă de gol, în 12 partide: „Contele Dragomir creează mereu panică. Copilul are un talent natural și o clasă cristalină, care, combinată cu diligența tactică pe care o rafinează încet-încet, îl poate face un jucător cu adevărat devastator. Mănâncă gleznele adversarilor și scoate din picioarele lor multe mingi. Când are ocazia să lovească, ar trebui să fie mai rece și mai precis, dar este totuși un „99” (n.r. – 19 ani) și ceea ce face el este deja apreciat. Iertați-ne pentru titlul acestui articol care ne amintește originile lui cu ale celui mai faimos personaj al României”, scriau jurnaliștii italieni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER