Manchester United a scăpat de Jose Mourinho și acum pregătește un transfer căruia managerul portughez i s-a opus pe când era pe banca „Diavolilor”. Șefii de pe Old Trafford au revenit pe „pista” Douglas Costa (28 de ani), fotbalistul lui Juventus, pentru care sunt gata să ofere o sumă impresionantă, anunță presa din Italia.
Ole Gunnar Solskjaer are deja două victorii pe banca lui United și pregătește un transfer de răsunet. Conform RAI Sport, „Diavolii” au oferit deja 60 de milioane de euro pentru aducerea lui Douglas Costa, însă „Bătrâna Doamnă” nici nu a vrut să audă. Jurnaliștii italieni scriu că Juventus a refuzat imediat propunerea. Oficialii lui Juventus vor 80 de milioane de euro pentru starul brazilian.
Douglas Costa nu traversează o perioadă extraordinară. De altfel, el nu a marcat niciun gol în 20 de apariții pentru liderul categoric din Italia. Brazilianul Costa, crescut de Mircea Lucescu la Șahtior, a fost cumpărat definitiv de Juventus de la Bayern în vara trecută, pentru 40 de milioane de euro, dar Massimiliano Allegri nu îl percepe ca pe un titular de drept.
Managerul intermiar de la Manchester United îi mai are pe lista sa de transferuri pe Joshua King (26 de ani, Bournemouth) și Eder Militao (20 de ani, FC Porto).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER