Monica Niculescu știe să câștige și pe repede-înainte. „Moni” a adus prima victorie românească în turneele WTA ale sezonului 2019, după o partidă de doar 58 de minute. Tricolorele au luat cu asalt turneul la care joacă și Șarapova sau Ostapenko

Monica Niculescu știe să câștige și pe repede-înainte.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Monica Niculescu (99 WTA) a câștigat primul meci oficial al sezonului 2019, impunându-se net în primul tur al calificărilor turneului de la Shenzhen, scor 6-0, 6-3 în fața Irinei Khromacheva (135 WTA). Cinci tricolore s-au înscris la turneul de categorie International care oferă cele mai consistente premii în bani, în valoare totală de 750.000 de dolari, iar slătineanca a reușit prima victorie pentru România în noul sezon.

Eleva lui Călin Ciorbagiu a reușit startul ideal pentru reacomodarea la efort și la ritmul de circuit, făcând uitate maratoanele de trei seturi cu care și-a obișnuit fanii, printr-o victorie în 58 de minute în fața rusoaicei, fost număr 45 la dublu. Monica Niculescu nu a cedat decât opt puncte într-un prim set-bliț, încheiat în doar 22 de minute, în care a ratat un singur prim serviciu.

Jucătoare de mâna stângă, Khromacheva a reușit să ofere o replică mai consistentă în setul secund, câștigând de două ori pe lansarea Monicăi Niculescu. Însă chiar dacă procentajul primului serviciu al rusoaicei a crescut, de la 24% în primul set până aproape de 50%, Niculescu a continuat să domine game-urile pe retur, reușind patru break-uri în cinci game-uri pe lansarea rusoaicei Khromacheva.

Favorită doi a calificărilor, Monica Niculescu va disputa finala pentru accederea pe tabloul principal împotriva japonezei Nao Hibino (113 WTA, cap de serie 5) jucătoare în fața căreia s-a impus la limită în singurul meci direct de până acum, 6-3, 2-6, 7-6(7), la Washington, în 2017.

Tot sâmbătă, în calificări, Irina Bara (155 WTA) a debutat cu o înfrângere, 5-7, 4-6, în fața reprezentantei Serbiei, Ivana Jorovic (131 WTA).

  • România are deja trei sportive direct acceptate pe tabloul principal de la Shenzhen. Sorana Cîrstea (84 WTA) o va înfrunta în primul tur pe Magda Linette (Polonia, 81 WTA), Ana Bogdan (76 WTA) o înfruntă în primul tur pe favorita 8, Anastasia Pavliucenkova (Rusia, 42 WTA), iar Irina Begu (67 WTA) a tras o sportivă venită din calificări.
  • Principala favorită a turneului de la Shenzhen este bielorusa Aryna Sabalenka (13 WTA), însă vedetele întrecerii sunt Jelena Ostapenko și Maria Șarapova – cotate capi de serie 4 și 5.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Călin Georgescu în urmă cu puțin timp. A rupt tăcerea după două săptămâni
Anunțul făcut de Călin Georgescu în urmă cu puțin timp. A rupt tăcerea după două săptămâni
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Emil Grădinescu ştie care va fi următoarea forţă din Superliga: ”Se va bate la titlu an de an. Este absolut lăudabil”
Emil Grădinescu ştie care va fi următoarea forţă din Superliga: ”Se va bate la titlu an de an. Este absolut…
Bianca Drăgușanu, mai HOT ca niciodată! Iubita lui Bădălău s-a lăsat pozată așa, spre încântarea fanilor săi
Bianca Drăgușanu, mai HOT ca niciodată! Iubita lui Bădălău s-a lăsat pozată așa, spre încântarea fanilor săi
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
Spintecătorul Roșu, cel mai TEMUT criminal al Rusiei
Spintecătorul Roșu, cel mai TEMUT criminal al Rusiei
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au mai reușit să o salveze
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au…
Taxă suplimentară de 600 lei/an. Șoferii din România, puși la plată: Vor veni, vor plăti
Taxă suplimentară de 600 lei/an. Șoferii din România, puși la plată: Vor veni, vor plăti
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Cine este Claudiu Gherghuț, cuțitul de aur al lui Chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite sezonul 15. Ce a dezvăluit
Cine este Claudiu Gherghuț, cuțitul de aur al lui Chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite sezonul 15. Ce…
×