Ilie Dumitrescu, parfum de fotbalist. Florin Caramavrov: „Avea 25 de ani atunci, au mai trecut 25 și eroul nostru de la Pasadena împlinește azi o jumătate de secol!”

Ilie Dumitrescu recuperează o minge la 35 de metri de poarta noastră, se lansează într-un sprint furibund, ca într-o probă de 100 de metri la atletism, dar cu mingea la picior. Jucătorii argentinieni fac eforturi să îl ajungă, Ilie se oprește la 25 de metri de buturile adverse, îl are în stânga sa pe Selymes, dar simte că unul de-al nostru, în galben, vine tare în dreapta, așteaptă un pic, sud-americanii sunt derutați, și apoi trimite o pasă la întâlnire. Hagi ajunge la fix și trimite puternic în plasă, 3-1 pentru România în fața vicecampioanei mondiale, în optimile de finală ale Campionatului Mondial din SUA 1994. Lecție de contraatac, dată ca exemplu în anuarele FIFA.

Ilie jucase slab în grupă, împotriva Columbiei, Elveției și a SUA, toată lumea aștepta mult mai mult de la el, pentru că fusese golgheterul campionatului românesc în 1993, în tricoul Stelei. Meciul cu Argentina suspendatului Maradona devenise ocazia perfectă pentru optarul naționalei să se reabiliteze.

Anghel Iordănescu începe tot cu Dumitrescu titular, la televizor strâmbăm din nas: „De ce l-o mai fi băgat?”. Dar Ilie e conștient de valoarea lui și ne dă peste nas. Bate o lovitură din lateral stânga, toată lumea se așteaptă la o centrare, însă mingea se ridică peste tot careul, peste portarul Argentinei și se oprește, cuminte, în plasa laterală, la colțul lung, 1-0 pentru România!

Și golul doi este o opertă de artă. Minge recuperată în fața careului nostru, Lupescu pasează cu Hagi, care țâșnește pe dreapta și centrează în forță. Ilie e acolo, o atingere fină, goalkeeperul argentinian e țintuit și mingea se duce ușor, la scurt, 2-0 pentru ai noștri!

Merită să revedeți rezumatul acestui meci, cu Ilie Dumitrescu fantastic, excepțional, genial. Eu m-am uitat azi din nou, pentru a „n”-a oară, după aproape 25 de ani de la acea victorie imensă și,  recunosc, mi-au dat iarăși lacrimile, ca de fiecare dată când revăd acest rezumat. Lacrimi de emoție și bucurie intensă pentru execuțiile lui Ilie, pentru jocul excelent al tricolorilor, pentru România.

Poate acum e greu de crezut, mai ales de generațiile tinere, că un meci sau un gol îți poate trezi asemenea sentimente, la un sfert de secol după disputare, dar noi am trăit acele vremuri și băieții ăștia ne-au adus satisfacții enorme.

Ilie Dumitrescu a făcut parte din acea generație senzațională. Avea 25 de ani atunci, au mai trecut 25 și eroul nostru de la Pasadena împlinește azi o jumătate de secol!

Considerat de mulți, poate pe bună dreptate, prea înfumurat, prea îngâmfat, din cauza stilului său de vestimentație scorțos și a discursului prețios, Ilie Dumitrescu rămâne în mintea și în inimile noastre cu evoluțiile sale de la națională, împotriva Argentinei, Belgiei, Țării Galilor, și nu numai. Și-a lăsat în spate parfumul scump, pe care l-a folosit mereu și pe care îl simțim și acum, parfum de mare fotbalist.

A fost imens, ne-a stârnit emoțiile, ne-a adus micile-marile noastre bucurii de suporteri – goluri și victorii memorabile – și de aceea trebuie să-i mulțumim.

La mulți ani, Ilie Dumitrescu!