Real Madrid are un început de an dezastruos. După ce echipa antrenată de Santiago Solari a remizat, scor 2-2, pe terenul lui Villarreal, Real Madrid a pierdut, duminică, scor 2-0, pe teren propriu cu Real Sociedad. În urma acestui rezultat, Barcelona are ocazia de a se distanța la 10 puncte, în cazul în care o va învinge pe Getafe, în deplasare.
Madrilenii nu-și revin din pumni în acest sezon. Se pare că plecările lui Zinedine Zidane și Cristiano Ronaldo au afectat serios clubul, care nu se regăsește în actuala stagiune. După ce a luat doar un punct cu Villarreal, în prima etapă din 2019, acum Real Madrid a pierdut cu 2-0 pe teren propriu.
Real Sociedad a profitat din plin de criza de la Real Madrid și a început ca din tun partida. Centralul Munuera Montero a dictat rapid penalty, în minutul 3 al partidei, iar William Jose a transformat pe mijlocul porții lui Courtois.
Au urmat faze în care Real Madrid a încercat să egaleze, dar scorul la pauză a fost 1-0. Repriza secundă a fost una în care s-a jucat la ambele porți, iar tot Real Sociedad a reușit să marcheze, după ce Lucas Vazquez a fost eliminat în urma a două cartonașe galbene
William Jose a bifat și o pasă de gol, după ce i-a centrat perfect lui Pardo, care a înscris cu capul. Același Jose a ratat o șansă uriașă în minutul 90+3, dar, singur cu portarul advers, a tras mult peste poartă.
Real Madrid 0-2 Real Sociedad 3′ Jose W. S. D. (P), 83′ Pardo R. pic.twitter.com/BQ7BOeVFin
— Fx-invest (@PFxinvest) January 6, 2019
Fazele controversate ale partidei
În minutul 65, Real Madrid a cerut penalty, la o fază în care Rulli l-a secerat pe Vinicius Junior. Deși faultul a fost evident, Munuero Montero a lăsat jocul să continue și a refuzat să consulte VAR: „Imaginile spun totul. Intervenția lui Rulli asupra adversarului e clară. Portarul ar fi trebuit să vadă cartonașul galben”, a declarat Andújar Oliver, fost arbitru cu 168 de meciuri conduse în prima ligă din Spania, pentru Marca.
Inclusiv al doilea galben primit de Vazquez a fost pus sub semnul întrebării de madrileni, dar imaginile au demostrat intenția jucătorului gazelor de a-l lovi pe adversar.
Un penalty valable pour le Real Madrid mais l’arbitre de la rencontre ne siffle rien pour Vinicius #Junior #ElVar #RMARSO #RealMadridRealSociedad pic.twitter.com/CBjwFfHNpO
— 🇩🇿KooraDzVideos🇩🇿 (@213footvideo) January 6, 2019
Echipele de start:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER