Acum mulți ani, pe vremea în care hârtia era un reper în presa de sport și canalizarea încă era obiectivul principal în zona Bucureștiului în care specularea pământului i-a transformat pe unii în miliardari, Liga 1 era bântuită de blaturi. Reale, nu doar închipuite. Unele flagrante, altele făcute cu bun simț. Însă din cauza asta, aproape orice meci cu desfășurare ieșită din comun intra pe radarul vânătorilor de aranjamente. Ei bine, în vremea aia se discuta intens despre un Ceahlăul – Dinamo, meci bănuit că ar fi fost trucat.
Se discuta pe larg prin parcuri, prin crâșme. Se scriau editoriale, se publicau analize, se cereau păreri. Culmea, într-o Românie fotbalistică săracă în evenimente importante, un posibil blat stârnea curiozitatea tuturor. În emisiunile de analiză de atunci se vorbea despre ușurința cu care fotbaliștii patronați de Pinalti au luat gol și cum Dinamo, deși mai valoroasă, nu a avut un adversar serios. Și, nu în ultimul rând, era dezbătută prestația cuplului Forminte – Nohai, fotbaliști ai Ceahlăului despre care se spunea că „nu au jucat la adevărata lor valoare”.
Din toată această piață marocană din care era greu să mai ieși lucid ridica mâna Cornel Dinu. Elegant, calm, cu vocabularul mai bogat decât tot ce a mai avut Dinamo în următorii ani. La un loc. Mister a fost întrebat ce părere are despre faptul că Forminte și Nohai nu au jucat la „adevărata lor valoare”, s-a uitat lung preț de câteva secunde în direcția opusă curiosului din studioul TV, cu mâinile ușor sprijinite de buzunarele mici ale vestei de sub sacou, apoi a rostit ferm, dintr-un aer: „Domnilor, care e adevărata valoare a cuplului Forminte – Nohai?”.
Mulți ani mai târziu, într-un ianuarie cu zăpadă cât să murdărească pantofii și să încurce traficul, suflarea fotbalistică analizează oportunitatea transferului lui Carlos Fortes de la Gaz Metan la FCSB. Sau, de ce nu, undeva și mai tare. Prin Spania, prin Belgia, poate prin Polonia la vârf. Vârful portughez amator de bucate tradiționale și supărat pe flotări a marcat 5 (cinci) goluri în 17 meciuri pentru medieșeni. Nu a avut momente de geniu, ba chiar vreo două goluri au fost pomana fundașilor. Nu e om de națională, nici tânăr nu mai e. Dar, cu toate astea, numele îi este pomenit măcar de cinci ori pe zi pe site-urile de sport sau în emisiunile de analiză fotbalistică drept îndreptățit urmaș al lui Gnohere la FCSB.
Deci? Care e adevărata valoare a lui Fortes? Nu știm, dar ne dăm cu părerea. E oare cea pe care am preluat-o din zbor, aruncată în dezbatere publică fie de un impresar, fie de un jurnalist entuziast? Înainte să discutăm despre milioane, despre sute de mii pe an, despre goluri și trofee, nu mai bine ne uităm la cifre? La minute jucate, la goluri marcate, la dueluri câștigate, la raportul ocazii-goluri? S-ar putea să vedem că ne-am petrecut iarna vorbind despre două vise umede ale impresarilor: venirea lui Reghecampf la FCSB și transferul lui Fortes la același club.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER