România ar putea candida la organizarea Campionatului Mondial din 2030, la comun cu Bulgaria, Grecia și Serbia. Informația a fost confirmată de premierul elen, Alexis Tsipras, care a spus că se discută acest proiect. Ministrul Sportului din Bulgaria, Krasen Kralev, a prezentat planul țării sale pentru un asemenea eveniment și susține că profitul ar fi un uriaș.
Posibilitatea ca cele patru țări să organizeze Cupa Mondială din 2030 a fost discutată în cadrul reuniunii la nivel înalt Bulgaria – România – Grecia – Serbia – Israel. La întâlnire a fost prezent și prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, care a discutat cu omologii săi despre un moment istoric pentru țările implicate.
Recent, ministrul Sportului din Bulgaria a vorbit despre implicarea țării sale în organizarea CM din 2030: „Ca parte la depunerea candidaturii pentru organizarea Cupei Mondiale 2030, împreună cu Serbia, România și Grecia, Bulgaria plănuiește să pună la dispoziție patru stadioane: actualul stadion național din Sofia, încă unul din Capitală, plus două în Varna și Plovdiv. Stadionul Olimpic din Atena este potrivit pentru a găzdui ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale, la fel și pentru finală”, a declarat Krasen Krale, conform Telekom Sport.
Iar avantajele ar urma să fie uriașe pentru țările organizatoare, inclusiv pentru România: „Investițiile în construirea de drumuri, aeroporturi și de infrastructură sportiv vor aduce profituri uriașe pentru fiecare țară. Calculele au arătat că veniturile prognozate pentru CM 2026 au fost de 14 miliarde de dolari, în timp ce cheltuielile ar trebui să fie de aproximativ 3 miliarde de dolari”, a adăugat ministrul bulgar al Sportului.
2022 e anul în care vom afla țările care organizează CM din 2030
Totuși, două vești rele au venit în urma apariției informației. Federația Română de Fotbal susține că nu a fost înștiințată de FIFA despre acest proiect, în timp ce președintele FIFA, Gianni Infantino, ar dori să acorde turneul final din 2030 Spaniei, Portugaliei și Marocului, conform publicației AS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER