Marian Rada revine la Rapid! Ce funcție va ocupa fostul antrenor, cu șase „mandate” pe banca giuleștenilor

Redactor:
Daniel Anghel
Marian Rada revine la Rapid! Ce funcție va ocupa fostul antrenor, cu șase
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul antrenor al celor de la Rapid, Marian Rada (58 de ani) va reveni la clubul din Giulești, unde va ocupa funcția de director sportiv. Acesta este liber din vara anului 2018, când a fost antrenorul secund al lui Mircea Rednic la Mouscron.

Actualul antrenor al Rapidului, Daniel Pancu, spune că venirea lui Rada poate reprezenta un plus pentru echipa sa prin experiența acestuia: „Primul criteriu care a contat pentru mine este cel profesional, după aia, că este o figură legendară în istoria Rapidului. Dar primul criteriu, și cred că ne va ajuta foarte mult, este experiența dânsului și de fiecare dată când voi avea nevoie de ceva, îi voi cere sfatul”, a spus Pancu, citat de Telekom Sport.

Șase mandate ca antrenor principal a avut Marian Rada la Rapid. Acesta a mai fost antrenorul celor de la ACS Berceni în sezonul 2015-2016, unde a bifat doar 14 partide. Ca jucător, Rada a jucat pentru Rocar bucurești, Rapid și Universitatea Craiova.

„Omul care și-a dedicat aproape toată cariera Rapidului se întoarce acasă.

Marian Rada este noul director tehnic al echipei noastre, urmând a-l ajuta pe Daniel Pancu în drumul către promovarea în liga secundă, dar și pe termen lung, pentru a readuce Rapidul în topul fotbalului românesc.

În 1983, Marian Rada a ajuns la Rapid, de la Autobuzul, și a evoluat timp de trei sezoane în tricoul alb-vișiniu, după care a plecat la Universitatea Craiova, unde a jucat un an și jumătate.

În pauza sezonului 1987/1988, actualul director tehnic s-a întors în Giulești, unde evoluat până în 1991, când s-a retras din activitatea de jucător.

Au urmat 13 ani în care a fost „secundul” unor mari antrenori, printre care Mircea Lucescu, Mircea Rednic, Viorel Hizo sau Răzvan Lucescu, pentru ca în finalul sezonului 2007/2008 să fie instalat pentru prima dată ca antrenorul principal al Rapidului.

În sezonul 2008/2009, după mandatul lui Jose Peseiro, Marian Rada a revenit pentru 11 etape pe banca Rapidului, între etapele 18 și 28, predându-i ștafeta lui Viorel Hizo, căruia i-a devenit secund, până la instalarea lui Nae Manea, la finalul lui 2009.

Între timp, la conducerea echipei au trecut Ioan Andone și Marius Șumudică, iar din etapa a XXX-a a sezonului 2010/2011, până la finalul acelui sezon, Marian Rada a redevenit „principal”, avându-l ca antrenor secund, pentru ultimele cinci etape, chiar pe Daniel Pancu.

A urmat un sezon greu pentru Rapid, în care Răzvan Lucescu a preluat cârma giuleștenilor, iar Marian Rada i-a fost alături.

În 2012 și 2014, fostul fundaș al Rapidului a avut alte două mandate de antrenor principal, fiecare de câteva luni.

Bine ai revenit în #FamiliaRapid, Marian Rada!

#LegendaContinua”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Voucher de 1.500 lei oferit de Digi RCS-RDS. Toți abonații din România pot intra în posesia lui
Voucher de 1.500 lei oferit de Digi RCS-RDS. Toți abonații din România pot intra în posesia lui
A marcat pentru FCSB cu Lyon, dar Gigi Becali l-a dat repede afară. Acum e transformat total
A marcat pentru FCSB cu Lyon, dar Gigi Becali l-a dat repede afară. Acum e transformat total
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Andrei Rațiu le-a spus spaniolilor cine l-a împins spre naționala României: „Cu fratele și mama vorbeam în spaniolă” + Secretul din spatele părului albastru
Andrei Rațiu le-a spus spaniolilor cine l-a împins spre naționala României: „Cu fratele și mama vorbeam în spaniolă” + Secretul…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
”Îmi bag ceva în blatul vostru!” Detalii incredibile despre meciul care a şocat fotbalul românesc. Cum a pierdut FCSB un titlu: ”L-au luat la palme” | EXCLUSIV
”Îmi bag ceva în blatul vostru!” Detalii incredibile despre meciul care a şocat fotbalul românesc. Cum a pierdut FCSB un…
Cum arată astăzi Anca Badiu, fosta solistă a trupei Class, după ce s-a retras din showbiz. Transformarea șocantă a cântăreței!
Cum arată astăzi Anca Badiu, fosta solistă a trupei Class, după ce s-a retras din showbiz. Transformarea șocantă a cântăreței!
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Cum a fost păcălit Tudor cu noua escrocherie de 2 euro.
Cum a fost păcălit Tudor cu noua escrocherie de 2 euro. "Nu ştiu ce a fost în capul meu"
Animal RAR, redescoperit după 130 de ani! EXTAZ în lumea științei
Animal RAR, redescoperit după 130 de ani! EXTAZ în lumea științei
Mă-mpuşcau! Milionarul român care ia 3 pensii a povestit ce a putut păţi după ce a fost arestat!
Mă-mpuşcau! Milionarul român care ia 3 pensii a povestit ce a putut păţi după ce a fost arestat!
Înainte de Halep, a fost ea! Cum arată acum Irina Spîrlea, la 25 de ani de la retragerea din tenis
Înainte de Halep, a fost ea! Cum arată acum Irina Spîrlea, la 25 de ani de la retragerea din tenis
Călin Georgescu NU se oprește. Anunțul serii pe care l-a făcut fostul candidat
Călin Georgescu NU se oprește. Anunțul serii pe care l-a făcut fostul candidat
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Căpitanul navei de marfă, arestat după incidentul maritim din Marea Nordului
Căpitanul navei de marfă, arestat după incidentul maritim din Marea Nordului
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
×