TOTUL DESPRE COLEGII MEI | Cristi Pulhac, detalii despre era „spartanilor” din „Ștefan cel Mare”. Care era diferența dintre Niculescu și Dănciulescu, „obsesia” lui Ștefan Radu și amintirile din căminul clubului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Invitat la emisiunea ProSport LIVE, fostul fundaș stânga al celor de la Dinamo, Cristian Pulhac (34 de ani) a participat la rubrica „Totul despre colegii mei” unde fotbaliștii trebuie să dezvăluie câte o amintire cu foștii colegi.

Pulhac a fost titular la Dinamo în 2007, an în care „câinii” au fost aproape de a pătrunde în grupele Ligii Campionilor, fiind eliminați de Lazio cu 4-2 la general. Fostul fundaș a vorbit despre colegii din primul 11 de pe Olimpico din Roma:

Ștefan Radu: Fane trebuia să-și facă freza. Își punea gel în cap până a rămas și fără păr. Eram tineri, încercam și noi să ne gelăm. Ajunsesem de la echipa a doua la prima echipă. Mergea puțin la sală înainte de meci. Danciu îl mai tachina.

Adrian Ropotan: Am stat și la cămin. Țin minte că coboram la minimarket și ne mai luam o pâine cu parizer, luam noi niște icre sau ceva să ungem acolo. Făceam niște sandwich-uri xxl și o sticlă de Pepsi la 2 litri și jumătate. Cred că cei care trec prin etapele astea nu uită de unde au plecat. În momentul în care ajungi din prima sus nu ai idee cum e jos.

Ionel Dănciulescu: „Nelu” îi ziceam noi. Avea mai multe superstiții înainte de meci, asculta el rap înainte, am impresia că își punea și cea la jambier. Tot timpul îi trăgea, zici că erau ciorapi de damă. Mai avea momente și în timpul jocului când era faultat, era pe jos și stătea și își trăgea jambierii.

Vali Năstase: Mă știu și de la Pitești cu el, nu am avut o perioadă foarte lungă cu el la Dinamo. Nu stăteam în zid! Nici la Tamaș nu stăteam, și Moți dădea foarte bine.

Claudiu Niculescu: Am fost un grup foarte frumos, și soțiile se cunoșteau foarte bine, ieșeam după meci la restaurant. Era un lucru bun pentru că ne apropia foarte mult. Asta lipsește și acum la echipă în perioada asta. El și Dănciulescu sunt diferiți. Danciu ai impresia că nu îl vezi pe teren, dar îți apare în fața porții. Claudiu e un alt profil de jucător. Lovește mingea foarte bine, e mult mai tehnic ca Danciulescu. Tot timpul râdeam de Danciu „Când driblezi și tu un jucător?”. Țin minte că eram într-un cantonament și l-a driblat pe unul frumos, în tușă. Danciu nu are o lovire bună a mingii în comparație cu Niculescu. O lovește mai prost dar îți dă gol. E foarte inteligent în fața porții, era omul potrivit în careu la momentul potrivit.

Bogdan Lobonț: Nu i-aș spune nimic! Mi-am dorit foarte mult să am antrenor pe cineva din echipa asta. Aș fi putut să primesc indicații de la ei.

George Blay: Pe partea defensivă era un jucător foarte bun și foarte inteligent. Unul dintre puținii jucători străini veniți la Dinamo care își făcea treaba destul de bine. Îi spuneam tot timpul să nu treacă de jumătate, el când dădea centrarea zici că o lovea cu călcâiul. Am avut și eu probleme și chiar rămâneam după antrenament și dădeam câte 30 sau 40 de centrări. Aveam jucători foarte buni de careu care aveau nevoie de centrări.

Silviu Izvoranu: Cu Izvo îmi aduc aminte o fază. L-a băgat pe el fundaș central, nu mai știu cu cine. El de profil e tot un fel de mijlocaș, a mai jucat și fundaș stânga. Mă certa tot timpul în teren că de ce nu-l dublez. I-am și spus că nu pot să-l dublez tot timpul. Și eu câteodată mai simțeam nevoie să mă dubleze cineva. Zenga mi-a spus ‘De ce ai nevoie de dublaj? Fotbalul se joacă unu contra unu’.

Ianis Zicu: Aici arată foarte bine. El avea tot timpul probleme cu kilogramele în perioada aia. E pofticios. Mai băga mâna prin farfuriile noastre ‘Ți-o iau și eu pe asta’.

Adrian Cristea: Gică, așa îi spuneam noi. Era un tip destul de tăcut, în schimb transmitea un oarecare amuzament, să spun. Glumeam tot timpul cu el că dacă vrei să vorbești cu el trebuie să îi scrii pe WhatsApp. Se descurca mult mai bine pe telefon. Ne-am înțeles foarte bine.

Un titlu de campion, două Cupe și două Supercupe ale României are în palmares Cristi Pulhac, toate cucerite alături de Dinamo. Acesta a mai evoluat la FCM Câmpina, Sportul Studențesc, Hercules Alicante, FK Qabala, Zawisza, Petrolul, Aris Limassol și Academica Clinceni.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×