Indestructibila Petra Kvitova. Traiectoria de la clipa de groază, când sângele țâșnea din cinci degete ale mâinii stângi, la startul finalei în care aceeași mână stângă atacă decisiv, după ce s-a ‘încălzit’ cu 157 winners

Indestructibila Petra Kvitova. Traiectoria de la clipa de groază, când sângele țâșnea din cinci degete ale mâinii stângi, la startul finalei în care aceeași mână stângă atacă decisiv, după ce s-a 'încălzit' cu 157 winners
  • Publicat:
  • Actualizat:

„O poveste cu sânge, sudoare și lacrimi”, este formula extrem de inspirată găsită de Troll Tennis pentru a descrie traiectoria carierei Petrei Kvitova către finala Australian Open 2019.

Sportiva din Cehia vorbește despre o a doua carieră a sa după 20 decembrie 2016. Data aceasta i-a marcat viața, a lăsat o rană în sufletul ei, chiar și după ce semnele de pe corp s-au estompat deja. Buna prietenă a Simonei Halep a fost atacată cu un cuțit, în propria casă, rănită la mâna dominantă – stânga. Primul prognostic, când medicii au văzut că două tendoane, cinci degete și doi nervi au fost secționați: nu va mai juca tenis niciodată. Prognosticul optimist: 10% șanse de a mai juca.


Petra Kvitova a fost amenințată de Roman Zondra, un declarat dependent de droguri, cu cuțitul la gât. Sportiva s-a apărat cu mâna stângă și astfel degetele sale au fost secționate, Foto: Troll Tennis

Petra Kvitova va rămâne în istoria tenisului drept primul nume aparținând generației ’90 care a câștigat un titlu de Mare Șlem. Cumva, Petra a găsit totuși puterea să mai joace și după decembrie 2016.

La final de ianuarie 2019, tenisul are o nouă certitudine: Petra Kvitova este acum un star din WTA care plătește succesul cu sânge, la propriu, departe de teren, și care găsește resursele pentru a reveni în forță, lăsând în spate un tip de dramă care a lovit-o și pe Monica Seleș sau pe Anna Chakvetadze.

Înjungheată pe teren pe 30 aprilie 1993, la Hamburg, Seleș a avut nevoie de trei ani pentru a câștiga un nout titlu de Mare Șlem. Jucătoarea cu opt titluri la Australian Open, Roland Garros și US Open până la momentul pe care niciun pasionat de tenis nu îl va uita, a mai triumfat o singură dată în cele mai importante turnee din tenis, jucând alte trei finale și patru semifinale. Potrivit propriei mărturii însă, de frică nu a scăpat niciodată. Pentru Anna Chakvetadze, ziua de 18 decembrie 2007, când bărbați înarmați au sechestrat-o pe ea și pe părinții ei, acasă, torturându-i pe părinți în fața ochilor jucătorei de tenis, a fost, practic, punctul terminus al performanței sportive, fostul #5 nemaireușind să își regăseacă nivelul de top.

Petra Kvitova este însă mai puternică. La doi ani și câteva săptămâni de la drama trăită, este la o victorie distanță de un prim trofeu de Mare Șlem câștigat departe de iarba care a transformat-o într-un nume de referință în tenis. Mai mult, la 28 de ani, cehoaica poate urca în premieră pe prima poziție în clasamentul mondial. Nicio altă jucătoare nu a reușit, vreodată, să atingă în premieră locul 1 atât de târziu. Dacă o va face, la finele meciului cu fenomenala Naomi Osaka – prima jucătoare de la Jennifer Capriati încoace care reușește să acceadă în finala următorului Grand Slam după câștigarea primului său titlu de Mare Șlem, Kvitova o va face cu mâna ei ferfenițită de cuțit și reîntregită, reînvățată să răspundă la comenzi.


Petra Kvitova nu a pierdut set în drum spre finala de sâmbătă. Foto: Ben Solomon / Tennis Australia

„E diferit. E diferit pentru că sunt în finala unui turneu de Mare Șlem, dar nu joc pe iarbă. Și, probabil, este un pic special, din cauza a tuturor celor întâmplate. Cred că am emoții mai mari„, a spus Kvitova la ultima conferință de presă. În 2018, deja se cățărase înapoi în Top 5, cu 5 trofee câștigate. Însă eliminarea din primul tur de la Wimbledon a durut-o și a semănat o sămânță de dubiu, mai ales în condițiile în care, în baza rezultatelor de pe tur, Petra era deja data favorită. În Slam-uri însă, Kvitova nu reușea în 2018 să treacă de turul trei, iar semnele de întrebare erau mari. Din ce în ce mai mari.

Totuși, Petra Kvitova a găsit puterea de a juca mai departe. Jocul de care a prins drag după ce tatăl său, Jiri, a dus-o prima dată la teren. Ca model, Kvitova a avut-o mereu pe Navratilova, o stângace pe care a ajuns să o egaleze ca agresivitate în joc, o stângace încăpățânată și tare, care a avut propriile bătălii de dus, chiar dacă de alte tipuri.

Coincidența face ca, în 2019, pentru cupa Daphne Akhurst Memorial să se lupte două sportive care au parcă de dat o palmă destinului. Kvitova, pentru acel atac de neînțeles și greu de acceptat, iar Naomi Osaka, pentru faptul că tot soarta a făcut ca cea mai dulce clipă a carierei sale să fie mânjită de scandal în finala de la US Open, știrbindu-i bucuria și transformând-o, pe alocuri, în figurantă la propria noapte a premierei.

Întrebările despre trecut și despre drumul de la clipele de groază, când mâna sângera și îi săgeta corpul cu durere, până la regăsita formă pe terenul de tenis îi aduc lacrimi în ochi Petrei Kvitova. Sâmbătă, de la 10:30, finala feminină va fi îmbibată de emoții. Pentru protagoniste și pentru fanii tenisului.

2014 – anul ultimei finale jucate de Kvitova în turneele de Mare Șlem. S-a impus la Wimbledon

157 – lovituri câștigătoare reușite de Petra Kvitova la Australian Open 2019, cu 32 mai multe decât greșelile neforțate

13 – numărul de victorii consecutive în Grand Slam-uri adunate de Naomi Osaka înainte de finala de la Australian Open

11 – numărul de victorii consecutive adunate de Petra Kvitova înainte de finala de la Australian Open

7 ore 5 minute – timpul petrecut de Petra Kvitova pe teren în primele șase tururi până la Australian Open

0 – numărul de finale de Mare Șlem pierdute în carieră de Petra Kvitova și de Naomi Osaka


Petra Kvitova spune că ceea ce o interesează este trofeul, numărul unu mondial fiind, mai degrabă, un bonus. Foto: Ben Solomon / Tennis Australia

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×