Alexandru Mitriță (23 de ani) ar putea face pasul către MLS, unde e dorit de New York City, pentru o sumă, șapte milioane de euro, care l-ar transforma în de departe cel mai scump jucător vândut vreodată de Craiova.
Americanii au pe mână un buget foarte, foarte mare, astfel că nu există probleme în a achita o sumă în jurul a șapte milioane de euro. Conform digisport.ro, în acest moment oferta este de șase milioane de euro, cu un salariu de 1,3 milioane de euro anual pentru Mitriță, dar patronul Mihai Rotaru vrea să obțină cu un milion de euro mai mult. Conștient că trupa din Major League Soccer nu ar trebui să facă un efort prea mare pentru a-i satisface ultima pretenție financiară, conducătorul oltenilor încearcă, astfel, să mai pună un milion de euro peste o sumă care este, oricum, foarte mare pentru întrecerea internă.
Autor a 13 goluri în acest sezon, Mitriță are o imagine foarte bună pe plan extern și mai e dorit și de italienii de la FC Torino, echipă cu care craiovenii au negociat în timpul cantonamentului din Antalya.
„Există oferte, nu doar din Statele Unite. Oferte sunt, dar nu înseamnă că ești obligat să vinzi dacă există oferte. Nu pot să vă spun că e o sumă greu de refuzat, sau că e o ofertă de 7 milioane. Sunt jucători pe lista unor cluburi importante care încearcă să-i ia încă din iarnă, nu din vară așa cum ne-am dori noi”, a spus Marcel Popescu, de curând, despre transferul care ar urma să spulbere recordul lui Andrei Ivan, vândut pe trei milioane de euro la Krasnodar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER