Becali s-a săturat și pune piciorul în prag: „Îmi fac echipa în B, în C. O să fie cea mai slabă din România. O să cadă în D, intră în faliment”

Redactor:
Dan Mirea
Becali s-a săturat și pune piciorul în prag:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali este pregătit să-și schimbe poziția în privința înființării unei echipe feminine. Fianțatorul vicecampioanei României e pregătit să înscrie și o echipă feminină în campionat, dar în care nu va investi și pe care o va lăsa în derivă în drumul spre subsolul fotbalului feminin românesc. 

În decembrie 2018, Gigi Becali a ieșit în spațiul public cu o poziție fermă, imediat cum a a aflat că UEFA l-ar putea obliga să formeze și să investească într-o echipă de fotbal feminin, iar declarațiile nu au putut fi trecute cu vederea de membrii Comisiei de Disciplină: „Dacă vor să mă pună să am echipă feminină, mă retrag din fotbal. Cum adică să faci lucruri împotriva lui Dumnezeu. Am și eu păcatele mele. Dar lucruri nefirești nu fac. Nu! Asta e aliniere la idelile lui Satan. Fetele să joace handbal, baschet. Cum să joace femeie fotbal? Nu e făcută pentru fotbal. Mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal. Femeia a fost făcut de Dumnezeu din bărbat, pentru bărbat. Femeia e făcută să fie atrasă bărbatul de ea. Dacă facem asta, batjocorim formele făcute de Dumnezeu ca să îl atragă pe bărbat. O schimonosim pe femeie! Boxul și fotbalul le schimonoesc pe femei”, declara omul de afaceri. 

Becali a fost chemat de FRF pentru a da explicații și a fost subiectul unui material scris de CNN în care jurnaliștii au abordat derapajele sale sexiste. 

Acum, Becali e pregătit să facă și o echipă feminină, dar viitorului acesteia nu e la fel de sigur precum cel al formației masculine: „E vorba despre libertatea de gândire. Una e discriminarea, alta e gândirea. Cel mai mare dar al femeii este că e frumoasă și îl atrage pe bărbat. Eu am spus lucruri frumoase despre femeie, nu am discriminat. Fetele sunt frumoase! Ce să caute la fotbal? Fiecare spune ceva, e libertate de gândire. În România nu se prea înțeleg libertatea și drepturile. Nu mă poate obliga nimeni să-mi fac echipă, FIFA și UEFA nu obligă pe nimeni. Să vedem dacă eu nu-mi înființez ce-mi fac ei mie”.

„Ce să caut eu la fotbal feminin? Dacă sunt obligat să-mi fac, îmi fac una în B, în C și nu mă interesează de ea. O să fie cea mai slabă echipă din toată România. O să cadă în D, intră în faliment. Fata mea joacă fotbal de plăcere. Ea face ce face și e cea mai bună la școala ei. Dar s-a lasat, a împlinit 18 ani. Când prinzi forme de femeie nu mai poți să joci fotbal. Dacă se lovește și se îmbolnăvește? Nu vreau așa ceva!”, a declarat becali, pentru ProX. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu, nu e o glumă! Gabi Tamaș pleacă în Asia Express. Avem lista explozivă a concurenților
Nu, nu e o glumă! Gabi Tamaș pleacă în Asia Express. Avem lista explozivă a concurenților
Au bătut palma cu jucătorul! Real Madrid face un nou transfer de răsunet: Florentino Perez îl vrea acum
Au bătut palma cu jucătorul! Real Madrid face un nou transfer de răsunet: Florentino Perez îl vrea acum
ȘOC! Filmarea cu sărutul dintre Șoșoacă și Simion a creat vâlvă în mediul online!
ȘOC! Filmarea cu sărutul dintre Șoșoacă și Simion a creat vâlvă în mediul online!
Fotbalistul român ajuns „mărul discordiei”! „Furtul” pregătit de Florentino Perez pentru „a o face KO pe Barcelona”
Fotbalistul român ajuns „mărul discordiei”! „Furtul” pregătit de Florentino Perez pentru „a o face KO pe Barcelona”
FCSB, lovitură după lovitură! Clubul confirmă ultimele transferuri făcute de Gigi Becali: ”Nu putem refuza!”
FCSB, lovitură după lovitură! Clubul confirmă ultimele transferuri făcute de Gigi Becali: ”Nu putem refuza!”
Becali a anunţat noul transfer de la FCSB:
Becali a anunţat noul transfer de la FCSB: "Va intra în meciuri". Campioana României şi-a luat atacant de perspectivă
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta din spate
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta…
Şoferul unui SUV, filmat cum încearcă să se urce pe o Skoda după o şicanare în trafic, la Timişoara
Şoferul unui SUV, filmat cum încearcă să se urce pe o Skoda după o şicanare în trafic, la Timişoara
Universul a intrat în CRIZĂ! Noi măsurători CONFIRMĂ ce mulți bănuiau
Universul a intrat în CRIZĂ! Noi măsurători CONFIRMĂ ce mulți bănuiau
Afacerea cu care Ianis Hagi vrea să dea lovitura! Proiectul de milioane în care s-a implicat Prinţul
Afacerea cu care Ianis Hagi vrea să dea lovitura! Proiectul de milioane în care s-a implicat Prinţul
Primăvară cu ninsori! Meteorologii Accuweather au emis prima prognoză pentru luna martie 2025, în București
Primăvară cu ninsori! Meteorologii Accuweather au emis prima prognoză pentru luna martie 2025, în București
Doliu și durere fără margini! Am mai pierdut un actor genial. A fost idolul anilor ’70
Doliu și durere fără margini! Am mai pierdut un actor genial. A fost idolul anilor ’70
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de mașini
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
VIDEO: Când debutează al doilea sezon al serialului The Last of Us?
VIDEO: Când debutează al doilea sezon al serialului The Last of Us?
Legenda Manchester United, Denis Law, a murit la vârsta de 84 de ani
Legenda Manchester United, Denis Law, a murit la vârsta de 84 de ani
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
Florin Salam, internat în spital! Soția manelistului le cere tuturor să se roage pentru el
Florin Salam, internat în spital! Soția manelistului le cere tuturor să se roage pentru el
×