Adrian Boingiu a vorbit, la ProSport Live, despre aspectele pozitive și negative pe care le poate avea Premier League în cariera lui Tudor Băluță (19 ani), ajuns la Brighton. Totul depinde de modul în care se va pregăti, pentru că, e de părere fostul antrenor al României de la U19, fundașul va primi încredere din partea englezilor.
Calitățile lui Băluță sunt evidente. Cu un joc aerian foarte bun, tehnică și cu un fizic de invidiat pentru mulți fotbaliști români, el poate ajunge să se integreze, în viitor, în prima echipă a lui Brighton. Singurul minus al lui Băuță este experiența, dar ea va fi căpătată în timp:
Plusurile lui Băluță
„Într-o primă fază poți să spui că transferul te surprinde, dar dacă îi vezi calitățile, nu e așa. E un jucător foarte bun, care se integrează oriunde. Gică i-a acordat foarte multe șanse, dar are și calitate foarte bună. În ultimii 2 ani și jumătate a crescut foarte mult. A reușit să se depășească, e determinant pentru echipa U19 și pentru Viitorul. E format și pot spune că nu mă surprinde transferul, indiferent dacă ar fi mers la Brighton la un alt club.
Eu l-am folosit și fundaș central, așa a și debutat la nivel de echipă națională și la Viitorul, dar e mai bun la centrul terenului. Acoperă foarte bine zona din fața fundașilor centrali. L-am folosit și eu și cei de la Viitorul în ultimul an și jumătate„
Minusurile lui Băluță
„Are nevoie de experiență, dar acesta este unul dintre lucurile pe care le va căpăta în timp, mai ales în Anglia. Cred că mai are nevoie și de dezvoltare la forță și putere.
Întotdeauna când iei o decizie (n.r. referitor la transferul la Brighton) e și un risc. Depinde de cel care face pasul și care se expune unui viitor pe care și-l dorește, dar nu știe ce îl așteaptă. E un risc în această mutare, dar el e un băiat determinat, care posedă o gândire foarte bună. Va face totul în beneficiul lui, sunt sigur. Îl văd foarte montat. Îi acord șansă, nu se va întoarce în România.
Nu poate să fie titular la Brighton acum. Cu siguranță că va fi un jucător de perspectivă, nu știu cât de repede însă, depinde de el. Englezii trebuie să-i dea încredere, totuși, pentru că e tânăr. Dar cred că se va întâmpla asta, pentru că au plătit mult pe el. Se vor implica. Acum nu cred că poate juca, dar există perspective„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER