La meciul lăudat, fotbalul e sacrificat. Viitorul și Craiova, nule în derby. Cronica partidei + cum arată clsamentul la vârf cu patru etape înaintea finalului sezonului regulat

La meciul lăudat, fotbalul e sacrificat. Viitorul și Craiova, nule în derby. Cronica partidei + cum arată clsamentul la vârf cu patru etape înaintea finalului sezonului regulat
  • Publicat:
  • Actualizat:

La meciurile ViitorulCraiova, gândul oricui era la spectacol, cele două oferind partide memorabile până acum, dar de această dată, cu 5 etape rămase din sezonul regulat, miza a sabotat latura estetică, echipele fiind copleșite de potul pus în joc. Craiova avea șansa de a se apropia de primele clasate, care se împiedicaseră la debutul oficial în 2019, în timp ce Viitorul simțea în ceafă răsuflarea pleiadei de formații care trag la play-off.

 Încă din formulele de joc s-a observat precauția celor doi tehnicieni. După ce a jucat tot sezonul 4-2-3-1 și a exersat în Antalya un 4-4-2, Mangia a revenit surprinzător la acel 3-4-3 din stagiunea precedentă, dar tripleta mignonă Băluță-Mitriță-Gustavo era dispersată între timp pe 3 continente. Astfel, în formula de start au apărut Meza Colli, care nu a oferit până acum mostre că ar juca fotbal, iar puștiul Mihăilă nu dă impresia că poate marca prea curând primul gol în Liga I. Nici Hagi n-a riscat, etalând o formulă fără vreun atacant veritabil, Drăguș fiind suspendat, iar Rivaldinho a luat loc pe bancă.

În prima repriză, s-a jucat numai pe faulturi și cartonașe galbene, întrerupte numai de faza din minutul 30, când Craiovei i s-a oferit șansa golului. Bârsan a fost ușor impresionat de căderea lui Koljic și a acordat penalty, dar bosniacul a refuzat cadoul, trăgând la fel de prost ca în meciul cu FCSB, când irosise o altă lovitură de pedeapsă. A fost al cincilea penalty ratat în acest campionat de olteni, pentru care astfel de situații nu prea reprezintă un avantaj. Gazdele au fost neașteptat de timide în prima oră de joc, ca la un meci în deplasare, impresie confirmată și de atmosferă, dominată la Ovidiu de la galeria Științei.

Repriza a doua a mai salvat ceva din faima „pomului lăudat”. După pauză, Craiova a avut mai mult inițiativa, nu neapărat voluntar, ci obligată parcă de adversar, Viitorul pândind contraatacul. Un sfert de oră au forțat gazdele, între minutele 65-80. Primul șut pe poartă al băieților lui Hagi a venit în minutul 65, de la fundașul stânga de Noiijer, blocat de Pigliacelli. Peste zece minute, Ianis și Vână s-au poticnit la finalizare, iar în minutul 80 Hagi junior a fost blocat in extremis de portarul italian. Și atât. Prea puțin pentru lăudata echipă a „Regelui”.

Totuși, și Craiova a părut mulțumită cu punctul, iar Mangia a mutat de parcă n-ar fi vrut să câștige. Andrei Cristea a fost umilit, fiind ținut pe bancă 80 de minute, în timp ce Meza Colli, un personaj rătăcit prin fotbal, a fost integralist, iar Mihăilă, cel care s-a remarcat numai cu un luft caraghios în partea secundă, nu poate fi numit nici în glumă înlocuitorul lui Mitriță. S-a terminat 0-0, scor just al unui meci dintre două echipe care aveau mare nevoie de victorie, dar care s-au temut prea mult să nu piardă.

Viitorul – Universitatea Craiova 0-0

Viitorul: Cojocaru – Mladen, Țâru, Kuipers (46 Boboc), De Nooijer – Achim (70 Casap), T. Băluță, P. Iacob – Vână, Ianis Hagi, Houri (82 Rivaldinho). Antrenor: Gică Hagi. Rezerve: Tordai – Calcan, Ghiță, Artean.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Donkor, Kelic, Tiago Ferreira – Dimitrov (70 Martic), Mateiu, Cicâldău, Bancu – Meza Colli, Koljic (80 Andrei Cristea), Mihăilă (66 Nuno Rocha). Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: L. Popescu – Briceag, Fedele, Bărbuț.

Arbitru: Marcel Bârsan (București). Asistenți: Radu Ghinguleac (București) și Mircea Grigoriu (București)

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de 150.000 de euro
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de…
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×