U Craiova a câștigat pe teren propriu, 2-0, derby-ul cu liderul din Liga 1 Betano, CFR. Golurile au fost marcate de Andrei Cristea și Elvir Koljic.
„Sunt foarte fericit pentru evoluție, pentru victorie. Atmosferă incredibilă, felicitări! Oltenia merită un astfel de stadion și o asemenea atomosferă. Merită și echipa să fie sus. Vrem să dăm totul pentru club și pentru fani. Chiar am avut impresia că sunt în altă țară, e un stadion ca în Germania, civilizat. Dar, noi rămâem modești, avem patru puncte în două meciuri„, a spus Andrei Cristea la finalul meciului.
Atacantul a continuat: „Cred că am 35 de goluri marcate și mă bucur că ajut și acum. Vreau ca în acest an Craiova să se bată la campionat. Repet, am venit să ajut, să dau goluri și Mister decide când e nevoie de mine. E un antrenor care gândește jocul foarte bine și i se datorează și dumnealui că învingem. Ceea ce se întâmplă aici de câțiva ani, uitați că se vede și-n rezultate. Vor veni și momente dificile, dar trebuie să le gestionăm cu atenție.
S-a cunoscut și lipsa lui Țucudean. Îl cunosc foarte bine pe George, e al doilea cel mai bun după Mitriță. Eu mă bucur că am reușit primul meu gol pentru Craiova și-l dedic suporterilor minunați care ne-au susținut din primul și până în ultimul minut”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER