Obstacole pentru Solskjaer la Manchester United. Ce se poate întâmpla cu el din vară și ce preferă fanii

Redactor:
Dan Mirea
Obstacole pentru Solskjaer la Manchester United. Ce se poate întâmpla cu el din vară și ce preferă fanii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ryan Giggs este mulțumit de jocul lui Manchester United în mandatul lui Ole Gunnar Solskjaer. Atât de mult, încât apreciază că norvegianul trebuie să continue la gruparea din Premier League și din vară. Îi sfătuiește pe conducători să prelungească înțelegerea scadentă în mai 2019.

Jose Mourinho a dus-o pe Manchester United într-un punct critic, iar fanii echipei credeau că echipa va rata prezența în cupele europene. Șefii l-au dat afară, i-au achitat o clauză uriașă și l-au numit pe Solskjaer, un antrenor cu nu foarte multă experiență. Alegerea a fost perfectă însă. În 12 meciuri, norvegianul a câștigat 10, a făcut un egal și a pierdut un singur meci. Acum, Ryan Giggs, fostul său coleg de vestiar, a ieșit public și l-a lăudat. „Ne cunoaștem de mult timp. Când ai pe cineva care cunoaște clubul, care este inteligent din punct de vedere tactic, care clar are fanii și jucătorii de partea lui, atunci ai mult entuziasm.

Vor fi obstacole, dar mulți suporteri se gândesc ce ar fi putut face cu banii cheltuiți în ultimii ani. El a studiat când a fost accidentat și apoi a antrenat echipa de rezerve. Deci el mereu s-a gândit că are potențial de antrenor„, a declarat Giggs pentru The Guardian.

Singurul eșec al lui Solskjaer a venit în primul meci jucat în Champions League. Englezii au cedat cu 0-2, pe teren propriu, în turul optimilor cu PSG.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei.  El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe Putin
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
S-a aflat ce i-a spus Petrila lui Istvan Kovacs înainte de a fi eliminat:
S-a aflat ce i-a spus Petrila lui Istvan Kovacs înainte de a fi eliminat: "Nu poţi da cartonaş roşu unui…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Un brăilean și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat o datorie de 500 de lei. S-a îmbătat și i-a înfipt un briceag în inimă
Un brăilean și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat o datorie de 500 de lei. S-a îmbătat și i-a…
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×