Paco de Grazia, unul dintre cei mai importanȚi scouteri ai echipei Real Madrid, a povestit la microfonul celor de la Sky despre relația dintre Neymar și clubul galacticilor. Potrivit acestuia, atacantul în vârstă de 27 de ani, putea să ajungă la „Regina Europei” cu mulți ani înainte să îmbrace tricoul blaugrana.
„A venit la Madrid la vârsta de 13-14 ani. De la aeroport am mers direct la centrul sportiv pentru a se antrena cu ceilalți juniori, care erau cu un an mai mare ca el. Atunci a demonstrat că este peste ei. Ulterior l-am testa cu cei care erau cu doi ani mai mari ca el și în acel caz a demonstrat că este mai puternic decât toți„, a spus Paco de Grazia, care a fost întrebat:
„Dacă era atât de bun, de ce nu a fost transferat?
Directorii clubului au făcut totul pentru a se realiza transferul, dar apoi au apărut motive familiare. Să spunem că era vorba de o sumă ‘mică’ (60 de milioane de euro) cerută de familie, iar atunci negocierile au picat„.
Neymar a continuat să joace la echipa din Brazilia, Santos, până la vârsta de 21 de ani, când a fost transferat la rivala echipei Real Madrid, Barcelona, contra sumei de 88 de milioane de euro. La gruparea blaugrana a evoluat timp de patru sezoane, unde a câștigat un trofeu Liga Campionilor, două titluri de campion în La Liga, trei Cupe și două Supercupe ale Spaniei.
Brazilianul a evoluat în 186 de meciuri și a marcat 105 goluri în tricoul catalanilor.
În vara anului 2017, Neymar și-a plătit singur clauza de reziliere de 222 de milioane de euro și a plecat de la Barcelona, ajungând la campioana Franței, PSG.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER