EXCLUSIV | „Oracolul” Gică Craioveanu, înainte de FCSB – U Craiova: „Cam așa se decid meciurile importante”. Ce spune despre transferul lui Mitriță, contactul său cu echipa națională și cine îi va lua locul „piticului atomic”

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Craioveanu (51 de ani) a explicat pentru ProSport cum vede duelul dintre U Craiova și FCSB din cadrul etapei cu numărul 25 a Ligii 1 Betano. Cele două echipe sunt, în acest moment, la egalitate de puncte pe locurile doi și trei, la trei puncte în spatele liderului CFR Cluj.

Fostul campion al României crede că detaliile mici vor decide soarta partidei de duminică, de pe Arena Națională, și nu consideră că elevii lui Mangia sunt favoriți: „Ne-am descurcat în primele etape fără „piticul atomic” (n.r. – Alexandru Mitriță) și cred că ne descurcăm în continuare. Avem o echipă foarte, foarte bună și eu sunt foarte încrezător. De mult nu am mai avut o echipă așa bună la Craiova. Se pot întâmpla multe lucruri, e totuși un meci de fotbal.

Nu consider nici că suntem favoriți, cum spune foarte multă lume, dar nici nu trebuie să ne temem de absolut nimic. E un joc și echipa e într-o dinamică foarte bună. Micile detalii vor decide acest meci. Faze fixe, inspirația unui jucător… cam așa se decid meciurile astea importante”, a spus Craioveanu pentru ProSport.

Craioveanu crede că Valentin Mihăilă (19 ani) va fi noul star al oltenilor după plecarea lui Alexandru Mirtiță (24 de ani) la New York City FC, în Major League Soccer. Fostul atacant consideră că lui Mitriță îi va fi greu să rămână în contact cu echipa națională: „Mihăilă e tânăr, are calități, este foarte bun unu contra unu. Eu cred că el va fi înlocuitorul piticului. Nu-i va fi ușor, eu cred că nu (n.r. – dacă va pierde contactul cu echipa națională). E greu să-l urmărească Cosmin (n.r. – Contra), „Jerry” sau Adi (n.r. – Ionel Gane și Adrian Mihalcea) până acolo.

Cred, să dea Dumnezeu să-l urmărească și să-l ia, dar îți spun că va fi foarte greu. E un campionat foarte puțin urmărit, un campionat mai special într-un fel sau altul. Trebuie să se impună de la început. Singurul jucător așa mare din Spania care s-a impus e Villa (n.r. – David Villa)”, a declarat Craioveanu pentru ProSport.

Fostul jucător al celor de la Real Sociedad, Villarreal și Getafe a dezvăluit că l-a propus pe Mitriță la „Submarinul galben”, clubul unde fiul său, Alejandro Craioveanu, este junior, dar transferul nu s-a mai realizat: „La Villarreal l-am propus pe „pitic”. Lui Javier Calleja, actualul antrenor, i-a plăcut foarte mult, dar numai că nu s-a făcut transferul. Cei din conducerea sportivă nu au aprobat transferul, dar oricum piticul era un jucător foarte bun pentru noi.

Eu cred că dacă rămânea el puteam fi campioni. Îi înțeleg și decizia. Sunt singurul „nebun”, ca să zic așa, care am considerat tot timpul că suntem favoriți la titlul. Am declarat lucrul ăsta acum vreo opt luni. Consider că suntem cei mai mari favoriți la titlu”, a dezvăluit Gică Craioveanu pentru ProSport. Atacantul român a fost coleg cu Javier Calleja (40 de ani) la Villarreal între 1999 și 2002.

U Craiova a obținut șapte puncte în primele trei meciuri din 2019, cu FC Viitorul (0-0), Hermannstadt (3-0), respectiv CFR Cluj (2-0). FCSB (deplasare) și Astra Giurgiu (acasă) sunt ultimele adversare ale oltenilor din cadrul sezonului regular. Aceștia sunt calificați și în sferturile Cupei României, unde vor juca contra celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc.

Mitriță este al doilea în topul golgheterilor din România, cu 13 reușite, la una în spatele lui Țucudean. Harlem Gnohere (FCSB) completează podiumul, cu 11 reușite, la egalitate cu un alt jucător al oltenilor, Elvir Kojlic (23 de ani).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×