Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă de acum câteva zile, Dorin Rotariu (23 de ani) a semnat cu FC Astana, din Kazahstan, și va merge să joace și să se bată la titlu cu echipa care a jucat în trecut și în Liga Campionilor. Fotbalistul trecut pe Timișoara și Dinamo a fost cedat de FC Brugge. Belgienii vor încasa un milion de euro plus bonusuri pentru transferul mijlocașului.
Internaționalul român a semnat un contract valabil pe patru sezoane cu Astana. Transferul a fost intermediat de firma Magico Sports. Dorin Rotariu era legitimat la Brugge ianuarie 2017, dar mai fost împrumutat la Mouscron și AZ Alkmaar.
Acesta a fost foarte aproape de un transfer la Arminia Bielefeld, echipă din liga secundă din Germania, dar acesta a picat, iar oficialii clubului au invocat niște „anomalii observate la vizita medicală”. FC Astana este campioana ultimelor cinci ediții ale campionatului din Kazakhstan, aceștia câștigând și trei Cupe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER