Azdren Llullaku (31 de ani) a dezvăluit în cadrul emisiunii ProSport LIVE că și-ar dori să îmbrace tricoul celor de la U Craiova, formație pe care Astra a învins-o în utlima etapă din sezonul regular, scor 2-1, cu decarul giurgiuvenilor printre marcatori.
Albanezul a fost „cucerit” de atmosfera de pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie: „Când am venit în România acum șase ani era o echipă ca Rapid, ca U Cluj care aveau suporteri foarte buni. Apoi au dat faliment, au rămas puțin echipe, Dinamo… În momentul de față văd că este Craiova, Dinamo, Steaua. Ca suporteri văd că începe să redevină frumos.
În Italia a fost visul meu întotdeauna să joc. Am jucat când am ajuns în 2008, după am venit aici în România. Îmi place Inter Milano. Acum că am jucat la Craiova pentru prima oară pe stadionul ăla mi-a plăcut foarte mult, acolo mi-ar plăcea să joc, sincer”, a spus Llullaku la ProSport LIVE.
Llullaku a jucat în Italia pentr Conegliano, Sacilese, Sudtirol, Domegliara, Tamai și Sandona Jesolo, iar în Kazakhstan pentru FC Astana și Tobol Kostanay.
Șase goluri și opt pase decisive a bifat albanezul în acest sezon pentru cei de la Astra, formația care l-a transferat în vara anului 2018. Contractul său cu fosta campioană a României este valabil până în 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER