„Sunt într-o perioadă de tranziție”. Sloane Stephens a ieșit pentru moment din lupta pentru #1 mondial, fiind înghițită de o situație familiară Simonei. Calculele care o interesează pe Halep în turneul de la Indian Wells

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sloane Stephens este primul cap de serie cu greutate care a părăsit întrecerea de la Indian Wells, vineri noapte. Elvețianca Stefanie Voegele a trecut în viteză de favorita 4, scor 6-3, 6-0, câștigând opt game-uri la rând spre finiș. Americanca este, astfel, prima dintre cele cinci sportive implicate în lupta pentru numărul unu mondial care ratează șansa de a fi prima în lume la startul turneului de la Miami.

„Evident, trec printr-o perioadă de tranziție în acest moment”, a explicat campioana din 2017 de la US Open, la conferința de presă. Sloane Stephens are, în acest moment, un bilanț modest în sezon pentru o jucătoare din Top 4 mondial, cu 5 victorii și tot atâtea înfrângeri pe 2019. Prima rachetă a tenisului american feminin a renunțat la colaborarea cu antrenorul Kamau Murray, iar lucrurile nu merg așa cum și-ar fi dorit.

În dialogul cu jurnaliștii, Stephens a făcut chiar o paralelă cu situația Simonei, cea care are a treia șansă la adjudecarea numărului unu mondial la finele turneului de la Indian Wells.”Lucrurile sunt diferite acum față de cum erau în mod normal. Nu vreau să mă grăbesc în a lua o decizie (n.r. – în ceea ce privește angajarea unui nou antrenor), vreau să găsesc pe cineva cu care să mă înțeleg bine. Nu vreau să iau pe oricine pentru a putea spune apoi – oh, acum am antrenor. Nu e vorba că aș vrea să fiu pe cont propriu, sau că nu aș căuta un antrenor. Cred că sunt undeva, la mijloc, între situația Simonei Halep și o situație foarte dificilă„, a concluzionat americanca în vârstă de 25 de ani.

Simona Halep a declarat în repetate rânduri, după despărțirea de Darren Cahill, că va rămâne singură în circuit pentru o perioadă, chiar dacă a făcut și un test cu tehnicianul belgian Thierry van Cleemput.

Sloane Stephens, cea care reușea să câștige aproape venind direct de pe patul de spital titlul la US Open 2017, apoi, în 2018, a jucat finală la Roalnd Garros deși nu trecuse de optimi la vreun turneu pregătitor pe zgură, rămâne optimistă: „Uneori, lucrurile pot fi chiar nasoale, dar întotdeauna vine apoi ceva mai bun. Poate nu săptămâna viitoare, sau cealaltă, dar sunt convinsă că în lunile următoare lucrurile se vor îmbunătăți. Săptămâna asta a fost un pic mai grea pentru mine, cu revenirea pe tărâm american, a fost dificil„, a mai spus Stephens, care a avut sprijinul căpitanului-nejucător al echipei de Fed Cup a Statelor Unite la Indian Wells, Kathy Rinaldi, de manieră similară cum Simona a apelat la ajutorul lui Florin Segărceanu în intersezon sau la Australian Open – chiar dacă acolo nu a fost vorba și despre situații de on-court coaching.

Cum s-a modificat lupta pentru șefia WTA

Simona Halep este singura jucătoare implicată în lupta pentru prima poziție care a debutat deja la Indian Wells și și-a câștigat partida (6-2, 6-4 cu Barbora Strycova). Românca a scăpat de șapte dintre favoritele trimise la tragerea la sorți pe jumătatea sa de tablou: Stephens (#4), Kasatkina (#14), Garcia (#19), Hsieh (#27), Buzărnescu (#29), Sasnovich (#31) și Cibulkova (#32).

În aceste condiții, Simona Halep nu va întâlni vreun cap de serie până în optimi, acolo unde poate da peste Jelena Ostapenko (#22). Elina Svitolina (#6) abia a supraviețuit meciului inaugural, fiind o variantă de posibilă adversară pentru sferturi, la fel ca și Ashleigh Barty (#12). Serena Williams (#10) – învingătoare într-un meci memorabil cu Victoria Azarenka și Garbine Muguruza (#20) – viitoarea adversară a jucătoarei cu cele mai multe titluri de Grand Slam câștigate îi pot da replica Simonei în semifinale. Dacă ajunge în finală, Simona Halep speră la prima poziție în lume: trofeul câștigat în fața oricărei alte adversare în afară de Naomi Osaka o duce automat pe locul 1 în lume. Simona poate urca pe 1 și dacă joacă finala la Indian Wells, iar titlul nu îi revine Kvitovei, iar Osaka pierde în turul trei.

Naomi Osaka, Petra Kvitova și Karolina Pliskova se află toate pe jumătatea superioară de tablou și vor juca abia în noaptea de sâmbătă spre duminică partidele din turul 2. Nipona, principală favorită a turneului californian, are proiectat conform calculelor hârtiei un duel în sferturi cu Pliskova și o semfinală cu Kvitova.

Traseul virtual al lui Naomi Osaka spre trofeu: Mladenovic. Collins (#22), Wozniacki (#13) / Bencic (#23), Karolina Pliskova (#5), Kvitova (#3) / Kerber (#8), Halep (#2).

Traseul virtual al Petrei Kvitova spre trofeu: Venus Williams, Pavlyuchenkova (#30), Goerges (#15) / Keys (#17), Sabalenka (#9) / Kerber (#8), Osaka (#1) / Pliskova (#5), Halep (#2)

Traseul virtual al Karolinei Pliskova spre trofeu: Doi, Vekic (#28), Sevastova (#11), Osaka (#1), Kvitova (#3), Halep (#2)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×