Revoluție în tenis | De ce ITF a transformat radical jobul de profesionist în 2019? O jucătoare din România s-a revoltat public și conduce opoziția, Toni Nadal și un alt nume mare îi dau dreptate

Revoluție în tenis | De ce ITF a transformat radical jobul de profesionist în 2019? O jucătoare din România s-a revoltat public și conduce opoziția, Toni Nadal și un alt nume mare îi dau dreptate
  • Publicat:
  • Actualizat:

de Valentin Lupu

În tenisul profesionist nu curge numai lapte și miere. Vedem vârfurile, savurăm victoriile Simonei Halep, dar ce se întâmplă în tabăra de bază, acolo unde talente ca al ei se vor șlefuite, munca e de sisif și doar puțini răzbat pentru a urca măcar într-atât încât să simtă aerul tare al înalțimilor circuitelor profesioniste?

Tinerii jucători se lovesc, nu de azi de ieri, de n bariere în căutarea visului de a-și transforma ceea ce a fost cândva o joacă de copil, mai apoi un hobby de adolescent, într-o meserie în toată puterea cuvântului. Majoritatea de ordin personal, dar și altele, la fel de greu de trecut, generate de un sistem departe de a fi perfect. Conform unui studiu ITF, numai 600 de jucători din întreaga lume pot trăi efectiv din tenis! Spre exemplu, în 2013, din cei circa 14.000 de jucători activi în circuitul profesionist, aproape jumătate nu au câștigat niciun ban!

Loteria cu 0,001% șanse

Totuși, ca și la jocurile de noroc, mirajul unui potențial venit cu multe zerouri atrage, pe principiul, mai mult sau mai puțin rațional, că atâta vreme cât există chiar și o mică posibilitate de a da lovitura, de ce să nu încerci? Conform unei serii de calcule ale unor specialiști în Economia sportului, un băiat de 18 ani aflat pe locul 100 în lume în 1997 a avut mai puțin de a mia parte dintr-un procent (0,001%) șansă de a aduna din câștiguri mai mult de 10 milioane de dolari de-a lungul carierei. Nu sunt așa mulți bani cum ar părea, ținând cont de costurile anuale, care se învârteau în jurul a 40.000 $, nepunând la socoteală salariul antrenorului. Aceleași studii au condus, pe cifre, la concluzia că tenisul are unul dintre cele mai mari niveluri de inechitate dintre toate sporturile. Cei foarte bine clasați, atât la masculin, cât și la feminin, pot câștiga sume consistente, în timp ce aceia clasați între locurile 200 și 2000 se aleg cu te miri ce și mai nimic.     

Ce și cum s-a schimbat acum

Reformele deja implementate de la începutul actulului sezon, rezultatul unor analize care au durat trei ani, sunt fără precedent. Din intenția principală de a-i sprijini pe juniorii talentați la trecerea către seniorat, inclusiv financiar, dar și pentru a atrage mai mulți practicanți și organizatori de turnee, Federația Internațională de Tenis a lansat de anul acesta circuitul ITF World Tennis Tour, noua umbrelă ce comasează fostele ITF Pro și ITF Juniors. Concret, pe tablourile principale ale noilor concursuri cu premii de 15.000 și 25.000 de dolari apar locuri garantate (cinci la număr) oferite juniorilor de valoare, în ordinea clsamentului, pe lângă wild-card-uri. De la împlinirea vârstei de 14 ani, atât baieții cât și fetele devin eligibili în a se înrola în noul circuit, ce, pe hârtie, va asigura o trecere mai lină între cele trei stadii ale sale: concursurile Juniors (care oferă puncte în clasamentul ITF Junior World Ranking), cele de 15k (câștiguri financiare și puncte în clasamentul ITF World Tennis) și cele de 25k+ (premii în bani, iar în fazele superioare, atât puncte în ITF World Tennis, cât și puncte ATP, respectiv WTA).

„Beneficiile pentru tenis vor fi pe scară largă și pe termen lung – va crește numărul țărilor care vor găzdui concursuri și se va menține caracterul global al sportului, cele mai mari talente vor fi mai eficient sprijinite. Vor seta o cale realistă și sustenabilă pentru mai mulți jucători de a se întreține prin tenis„, anunță ITF.


     
Efectele: de la vis la realitate, sau aripi frânte?

Toate bune și frumoase. Numai că, în practică, noul sistem a atras deja numeroase voci care susțin contrariul, vorbind de piedici suplimentare pentru tinerii jucători. Maria Pătrașcu, o jucătoare canadiană de 22 de ani născută la București, a stârnit furtuna cu a ei petiție online, ce se apropie de 15.000 de adepți. Pe site-ul change.org, oricine poate „semna” pentru „Schimbarea regulilor ITF”, argumentele înșirate fiind:

1. Reducerea drastică a numărului de jucători care pătrund în ATP (de la 2000 la sfârșitul lui 2018, la 750 în prezent), respectiv WTA (de la 1250, la 850).

2. Turneele cu premii de 15.000 de dolari nu mai sunt considerate profesioniste deoarece nu mai acordă puncte în ATP/ WTA

3. Mulți jucători continuă să participe în turneele de 15.000 de dolari (chiar și din primii 200 din lume) deoarece foarte multe se desfașoară în săptămâni consecutive în același loc. Ceea ce nu e cazul celor de 25.000 $. Asta înseamnă că toți jucătorii trebuie sa-și crească semnificativ bugetele săptămânale pentru călătorii la turnee de 25.000 $ și mai mult (în care momentan mulți nu au loc să pătrundă nici măcar în calificări).

4. Toate turneele ITF au redus mărimea tablourilor de calificări de la 128/64/48/32 la 24. În consecință, sute de jucători nu sunt nici macar capabili sa participe. Soluția teoretică, un tablou de precalificări, este la latitudinea organizatorului de turneu.


Maria Pătrașcu, alături de Simona Halep, la Toronto, în august 2015

Concluziile din finalul pledoariei Mariei Pătrașcu dau de gândit.

Jucătorii care și-au pierdut clasamentul ATP/ WTA ca urmare a noului sistem nu mai sunt considerați profesioniști, ci doar cei care au puncte adunate în turnee cu premii de la 25.000 de dolari în sus (la masculin, numai învingătorul și finalistul turneelor de 25k primesc puncte ATP). Li s-a coborât statutul. Toți mai-marii jucători pe care îi vedem la televizor azi și toate legendele tenisului și-au câștigat primele puncte ca profesioniști jucând în turnee entry-level. Acest prim pas, atât de important, nu mai există. Însăși esența de a începe o carieră profesionistă, precum și de a o continua, va dispărea pentru mulți jucători din întreaga lume dacă aceste schimbări sunt menținute. Mulți au spus că probabil vor abandona tenisul. (…) Poate ca jucătorii sunt singuri pe teren, dar acesta este un semnal pentru toți, de a-și uni forțele și a spune nu acestor schimbări. Pentru toți membrii echipelor lor, familiilor, fanilor, oamenilor din întreaga lume, de a se ridica împotriva acestei nedreptăți.

Mari nume dezaprobă reformele
 

„Care ar trebui să fie obiectivul ITF? După părerea mea, acela de a promova sportul nostru și de a-l face mai disponibil tuturor jucătorilor. Noile reguli descurajează jucătorii”
Toni Nadal

„Sunt 100% de acord  cu Toni. ITF ar trebui să regândească aceste reguli. Trebuie să-i ajutăm pe jucătorii dintre locurile 100 și 1000 ATP și să facem lucrurile să se întâmple pentru ei, mai degrabă decât să-i descurajăm”.
Patrick Mouratoglou


România a rămas cu numai 4 jucători în ATP!

Și-așa în criză de efectiv în clasamentul profesionist masculin, odată cu schimbările, tenisul românesc se mai afișează cu doar patru reprezentanți în întreaga ierarhie mondială: Marius Copil (locul 76), Dragoș Dima (330), Nicolae Frunză (564) și Bogdan Ionuț Apostol (625).

În WTA, ierarhia la zi arată mult mai roz pentru noi, România figurând cu nu mai puțin de 27 de reprezentante: Simona Halep (2), Mihaela Buzărnescu (31), Irina Begu (70), Sorana Cîrstea (98), Ana Bogdan (106), Monica Niculescu (127), Alexandra Dulgheru (161), Irina Bara (165), Alexandra Cadanțu (239), Andreea-Amalia Roșca (244), Elena Gabriela Ruse (253), Jaqueline Cristian (363), Irina Fetecău (395), Gabriela Talabă (402), Laura Andrei (406), Cristina Dinu (457), Miriam Bulgaru (486), Nicoleta Dascălu (501), Andreea Ghițescu (589), Ilona Ghioroaie (637), Andreea-Loredana Roșca (668), Oana Georgeta Simion (701), Cristina Ene (730), Andreea Prisăcariu (744), Andreea Mitu (799), Alexandra Damaschin (822) și Georgia Craciun (853).

Interesant e că, privind spre viitor, către noile generații, situația pare a se inversa: în ITF World Tour Juniors, stăm mai bine la băieți decât la fete!

Cum stăm în noile ITF World Tour Rankings

Juniori – Băieți (5 români în Top 300)
6 Filip Jianu
71 Nini Dica
83 Cezar Crețu
91 Nicholas Ionel
129 Sebastian Gima

Juniori – Fete (3 în Top 300)
229 Oana Corneanu
232 Fatima Keita
286 Raluca Tudorache

Simplu masculin (5 în Top 300)
89 Nicolae Frunză
98 Dragoș Dima
198 Bogdan Ionuț Apostol
243 Edris Fetișleam
270 Vasile Ghilea

Simplu feminin (12 în Top 100)
2 Ilona Ghioroaie
11 Georgia Crăciun
18 Andreea-Loredana Roșca
34 Ioana Gașpar
38 Cristina Ene
41 Elena Cadâr
55 Oana Georgeta Simion
67 Alexandra Damaschin
80 Miriam Bulgaru
90 Andreea Mitu
92 Andreea-Amalia Roșca
93 Irina Fetecău


Maria Pătrașcu a devenit vocea jucătorilor de tenis de pretutindeni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
A murit la 32 de ani! Breaking news! A fost activat planul ROȘU
A murit la 32 de ani! Breaking news! A fost activat planul ROȘU
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×