Cei mai cunoscuți patroni din fotbalul românesc de după Revoluție, Gigi Becali, George Copos și Cristi Borcea și-au clădit adevărate imperii financiare în anii care au urmat loviturii de stat din decembrie 1989, dar realitatea nu putea deveni posibilă dacă la momentul critic din istoria României nu aveau, deja, sume importante cu care să plece la drum.
Pe Gigi Becali, momentul decembrie 1989 l-a prins cu peste trei milioane de lei cash, adică 100.000 de euro, bani pe care, în anii care au urmat, i-a investit cu succes fie în afaceri mari, fie în asocieri dubioase cu statul român: „Aduceam blugi, tricouri și îmbrăcăminte cu tirurile din Turcia și le băgam în angrouri. Într-o seară, după ce-am strâns banii, i-am adus cu basculanta în curte, i-am descărcat și am pus o folie peste, mi-era să nu plouă peste noapte pe ei”, și-a adus aminte omul de afaceri din Pipera, care în anii ce au urmat a fost, rând pe rând, propietarul Stelei/FCSB-ului, europarlamentar și candidat la prezidențiale, dar și deținut celebru.
Dacă Gigi Becali se lăuda cu trei milioane de lei, finul său, Cristi Borcea, avea de trei ori mai puțin, „doar” 600.000 de lei. Și pentru el a urmat o perioadă prosperă și controversată: „M-a prins Revoluția cu vreo 600.000 de lei în carcasa ușii de la mașină. Dădeam tapițeria jos și-i ascundeam acolo. Cum naiba să-i ții în casă?! N-aveai ce face cu banii, că nu puteai călători. Cum s-a dat drumul la granițe după Revoluție, am plecat în Turcia, apoi în vară la Coppa del Mondo în Italia”, a punctat și actualul deținut.
Pentru George Copos, un om al sistemului creat de Nicolae Ceaușescu, Revoluția a venit într-un moment în care strânsese abia 100.000 de lei. S-a împrumutat 25.000 de dolari, i-a investit în lanțul de cofetării „Ana”, iar decizia s-a dovedit, de asemenea, una inspirată, Copos devenind un prosper om de afaceri înainte și după condamnarea din Dosarul Transferurilor: „Mi-am lăsat sângele tot învârtind la lopată, să nu se întărească șapa până vin „meșterii” luni dimineață, ca să amenajăm magazinul, fiindcă mașina mi-a adus materialul duminica, atunci când oamenii erau liberi”, susține și fostul patron de la Rapid și vicepremier al României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER