Sadio Mane (26 de ani) a impresionat în meciul dintre Bayern și Liverpool. Senegalezul a reușit o „dublă” și a contribuit decisiv la calificarea „cormoranilor” în sferturile de finală din Liga Campionilor, iar Jurgen Klopp, antrenorul său, nu a contenit cu laudele la adresa unuia dintre cei mai buni oameni ai echipei de pe Anfield. Neamțul a rămas impresionat de primul gol reușit de Mane.
„Trei goluri înscrise aici înseamnă foarte mult și este un pas foarte mare reușit de noi. Vom vedea ce se va întâmpla de aici, dar este un semn fantastic acesta. Performanța din această seară o face pe Liverpool să revină în peisajul fotbalului mondial. Sunt foarte fericit pentru rezultat și pentru că ne-am calificat. Sunt mândru de ce am reușit pentru că acest club merită recunoaștere și atenție. Ne-am întors, asta este bine, mai avem de învățat, dar ne-am întors, fără îndoială”, a declarat Jurgen Klopp, potrivit The Guardian.
Jucătorul meciului a fost fără doar și poate Sadio Mane, autor al unei duble. Senegalezul e într-o formă impresionantă, reușind 10 goluri în ultimele 10 meciuri. El a devenit jucătorul lui Liverpool cu cele mai multe goluri înscrise în deplasare în Champions League (7).
„Ceea ce am făcut, golurile pe care le-am marcat, totul a fost fantastic. Primul gol cred că o să îl revăd de 500 de ori, de 1000 de ori. E pur și simplu uluitor ce a reușit Sadio”, a mai spus tehnicianul german.
VIDEO cu golul lui Mane:
— Tolulope Adeyemi (@thisistolu) 13 martie 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER