Christian Karembeu (48 de ani), reprezentant UEFA pentru organizarea EURO 2020, s-a declarat mulțumit de cele văzute la București și pe Arena Națională, locul unde vor fi organizate 4 partide ale turneului final. Fostul mare internațional a afirmat că se bucură pentru reușita României.
„Este o plăcere pentru mine să fiu la București. Este un stadion frumos aici și am făcut și anunțul că tragere la sorți va avea loc în România. Este o mare provocare pentru România, dar e una frumoasă. Va fi interesant să vedem tragerea la sorți, dar, evident, cele 4 meciuri care vor avea loc aici țin capul de afiș.
Visezi mereu să joci pe stadioane mari. Pentru mine e una dintre cele mai importante realizări că am jucat la EURO. Există Cupa Mondială care depășește orice, dar EURO stârnește emoție și pasiune„, a declarat francezul la Pro X.
Karembeu s-a întâlnit și cu câțiva foști și actuali fotbaliști români. Cel mai mult s-a bucurat să-l revadă pe Keșeru: „M-am revăzut cu Belodedici, Keșeru, Chivu și Dorinel Munteanu. Îl cunosc pe Keșeru de când juca în Franța. Era ca un frate penteru mine„.
Capitala României a primit de la UEFA privilegiul de a organiza tragerea la sorți a grupelor turneului final care va fi găzduit de 12 țări. Bucureștiul va organiza patru meciuri de la Euro 2020: trei în grupe și unul din optimile de finală, toate pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER