Dani Coman, președintele Astrei, a fost primul care a reacționat după înfrângerea suferită de Astra, 0-2 cu FCSB, pe teren propriu. Oficialul de la Giurgiu a remarcat faptul că au fost două reprize diametral opuse și a explicat de Denis Alibec a intrat atât de târziu în partidă, dar și de ce Claudiu Belu nu a fost inclus în lot.
Harlem Gnohere și Iulian Cristea, care a înscris primul său gol în tricoul FCSB, au marcat la Giurgiu și au asigura victoria vicecampioanei, care se menține astfel în lupta pentru titlu.
„Două reprize diferite. Prima le-a aparținut lor, în a doua am controlat jocul și am avut ocazii, dar, din păcate, nu am marcat. Nu cred că meritam mai mult, nu am făcut un meci așa cum trebuia să facem. Denis avea nevoie de câteva zile, e important că se simte mai bine, totuși…Au lipsit câțiva jucători, iar asta își pune amprenta asupra jocului. Belu este accidentat, s-a antrenat separat față de echipă. Eu știu cât de greu e să motivezi acești jucători, cât de greu e să te antrenezi zi de zi, păcat că nu am reușit mai mult astăzi”, a spus Dani Coman, după meci, la DigiSport.
După acest succes, FCSB a rămas pe poziția a treia din clasamentul play-off-ul Ligii 1 Betano, cu 28 de puncte, la un singur punct în spatele Craiovei, dar la cinci lungimi distanță de liderul și campioana en-titre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER