Fostul jucător al echipelor Dinamo și Rapid, Ionel Ganea, nu a rămas indiferent după reacția pe care a avut-o mijlocașul formației FCSB, Florin Tănase, la adresa selecționerului Cosmin Contra. Jucătorul, în vârstă de 24 de ani, nu a fost convocat pentru dubla naționalei României cu selecționatele Suediei și Insulele Feroe din preliminariile la EURO 2020.
„Eu cred că Tănase trebuie să fie mai rezervat pentru că vorbim de echipa națională, nu de altă echipă. De acest lucru va ține cont toată lumea, nu numai selecționerul.
Eu cred că trebuie să iasă și să își ceară scuze, dacă nu comenta poate că acum era în lot, nu era Man„, a spus Ionel Ganea, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ProSport LIVE, care a mai adăugat:
„Hai să analizăm evoluția lui Tănase, ce a realizat Tănase în cariera lui de jucător?„.
Florin Tănase: „Meritam să fiu printre jucătorii convocați”
După meciul cu Astra, de duminică seara, 17 martie, câștigat de FCSB cu 2-0, Florin Tănase s-a dezlănțuit la adresa selecționerului Contra: „Meritam să fiu printre jucătorii convocați, normal. Când te uiți, faci analiză după jocuri, te uiți la dueluri, la pase și când ești primul de ce să nu te gândești. Nu știu de ce doar un stelist. În ultima perioadă foarte puțini steliști la națională.
Noi trebuie să fim pe primul loc la 15 puncte ca să avem mai mulți jucători? Sunt mai mulți jucători de la alte echipe, care fac meciuri așa și așa și tot sunt chemați în permanență. E un val antistelist la națională. Nu trebuie să vă zic eu, consider că meritam să fim mai mulți„.
Naționala României va intra în lupta pentru calificarea la EURO 2020 pe 23 martie, de la ora 19:00, pe Friends Arena. Tricolorii vor debuta în preliminarii cu selecționata Suediei, în timp ce, al doilea meci va fi pe 26 martie, de la ora 21:45, la Cluj-Napoca, acolo unde România o va întâlni pe reprezentativa Insulelor Feroe.
Lotul complet convocat de Cosmin Contra:
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3) – accidentat, în locul lui a fost chemat Andrei Ivan (Rapid Viena)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER