EXCLUSIV | „Sună telefonul! Vino!”. ProSport a stat de vorbă cu mama Biancăi Andreescu. Secretul campioanei de la Indian Wells, cine e „Coco” și „inima în gât”

EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bianca Andreescu a rezumat sugestiv, într-o conferință de presă, ultimele două săptămâni din viața sa: „o poveste a Cenușăresei”.

Cu șapte victorii la Indian Wells, dintre care ultimele două în fața unor jucătoare din Top 10, sportiva de doar 18 ani a reușit să câștige cel mai important trofeu al carierei, să urce în Top 25 WTA, să își consolideze poziția de număr unu al Canadei și să devină subiectul numărul unu din tenisul mondial. Miercuri noapte, Bianca Andreescu o va înfrunta pe Irina Begu în startul aventurii de la Miami, în meciul WTA-vedetă al zilei, de la 1:30 – ora României.

Într-o zi ploioasă de la Miami, din mijlocul unui iureș în care oficialii aveau să ia, în următoarele zeci de minute, decizia de a trimite pe toată lumea la hoteluri, anunțând că, pe 19 martie nu se poate juca vreun meci din cauza averselor, mama Biancăi Andreescu a pus în cuvinte câteva gânduri după victoria fiicei sale la Indian Wells. „A fost bucurie mare. Bianca a reușit o mare performanță și a arătat un tenis superb. Mentalul grozav s-a văzut. Anii ăștia de meditație au contat. Sunt fără cuvinte!”, a început doamna Andreescu discuția cu ProSport.

Ca pentru orice mamă, timpul parcă se scurge înnebunitor de încet când persoana care ocupă cel mai important loc din inimă are o întâlnire capitală. „Au fost grele momentele. Emoții mari. Inima în gât. La 3-2 în setul 3 (n.r. pentru Angelique Kerber, cu break avans) am luat-o pe Coco (n.r. – câinele Biancăi) și am ieșit la plimbare, nu am mai rezistat. Apoi, sună telefonul: „Vino, a câștigat!”. Am zis mulțumesc! Toate mesajele au foarte apreciate din suflet”, a continuat doamna Andreescu.

Mesajele de felicitare au curs. Și spre smartphoneul Mariei Andreescu, dar și pe Twitter, de la oameni importanți din sport. „Nadia pentru noi este o legendă și o iubim. Mesajele de la foștii campioni ai tenisului au fost impresionante pentru că aceștia au apreciat jocul unic al Biancăi și mentalul ei puternic. Bianca are o disciplină exemplară, acceptă și implementează sfaturi imediat. Medităm împreună când vine acasă”, a încheiat mama Biancăi discuția cu ProSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×